A Prayer for Owen Meany - John Irving

    Când am început cartea asta am avut senzația că o să-mi notez o mulțime de citate din ea. A fost printre puținele cărți la care, citindu-le pe Kindle, mi-a părut rău că nu o am în format fizic - aș fi subliniat o mulțime de pasaje în ea. 

   

Your memory is a monster; you forget—it doesn’t. It simply files things away. It keeps things for you, or hides things from you — and summons them to your recall with a will of its own. You think you have a memory; but it has you!

*******

It is your responsibility to find fault with me, it is mine to hear you out. But don't expect me to change.

*******

I’m not afraid, but I’m very nervous.

*******

“Further along” is fairly specific compared to other New Hampshire forms of directions; we don’t enjoy giving directions in New Hampshire—we tend to think that if you don’t know where you’re going, you don’t belong where you are.

*******

     John Irving scrie atât de frumos că și cel mai plictisitor subiect m-ar ține cu sufletul la gură, doar ca să văd cum înlănțuie cuvintele. Dar A prayer for Own Meany nu are un subiect plictisitor, este povestea profundă și captivantă a vieții și a relației dintre doi buni prieteni, John Wheelwright și Owen Meany, atingând teme precum destinul, credința, prietenia și sacrificiul într-un mod remarcabil.

--------------------------------------------------

Citită în noiembrie 2020

Pisica lui Dalai Lama și puterea lui miau, David Michie

   Cartea, a treia din serie, profită de vocea interioară a pisicii (Rinpoche) pentru a prezenta cu umor drumul către starea de mindfulness. 

   Pisica Preasfinției Sale încearcă, eșuează și încearcă din nou să capete abilități de conștientizare a prezentului, reflectând în aventurile sale la căutarea noastră interioară pentru liniște și echilibru.

 Cealalta realitate: Pisica lui Dalai Lama, David Michie (cealalta-realitate.ro)

Penelopiada - Margaret Atwood

    Am cumpărat cartea asta la începutul lunii septembrie, când bântuiam librăriile on-line în căutarea manualelor de clasa a VI-a despre care încă nu se știa dacă vin de la școală sau trebuie să le cumpărăm noi, părinții. Am cumpărat atunci mai multe cărți despre istoria României moderne, fiind sub influența „Însemnărilor Zilnice din 1929” ale Reginei Maria, dar „Penelopiada” mi-a captat atenția prin promisiunea de a da voce cuiva care tradițional nu are așa ceva.

    E o carte subțirică, în jur de 200 de pagini, în care Margaret Atwood reinterpretează „Odiseea”, din perspectiva Penelopei, soția lui Odiseu. Scrierea explorează viața, încercările și greutățile prin care trece Penelopa în timp ce soțul ei este plecat, aducând în prim-plan rezistența ei, conflictele interioare și relațiile cu cele 12 servitoare executate la întoarcerea lui Odiseu.

    Printr-un amestec de proză și poezie, de feminism și perspectivă contemporă, Penelopa capătă o voce într-un mit antic care e atât de cunoscut încât abia mai este citit. Tonul cărții este unul reflexiv, adesea ironic la adresa interpretărilor clasice ale mitului cules de Homer subliniind absurditatea sau ipocrizia unor aspecte din mitologia tradițională.

    În introducerea romanului, Margaret Atwood subliniază cu insistență că mitul lui Odiseu a fost inițial transmis oral și că existau multiple variante ale acestuia, fiecare adaptată și specifică unei anumite regiuni sau zone în care a evoluat. Atwood accentuează că această diversitate de versiuni ale mitului a contribuit la modul în care a abordat și reinterpretat povestea, oferind o perspectivă mai largă și mai bogată a personajelor și a contextului în care se desfășoară această epopee.

Somebody who feels like they have purpose and space and time.

Ascult podcast-uri chiar mai mult decât citesc cărti - pentru că e greu să citești cărți în timp ce faci tocaniță -, dar ambele au un efect liniștitor asupra mea, îmi aduc liniște în minte.

Din când în când dau peste câte un episod pe care aș vrea să-l împart cu toată lumea și, mai mult, să stau lângă oameni când îl ascultă și să văd cum li se aprind beculetele. Evident nu toată lumea are acelasi comutator pentru beculețe, dar tot e interesant.

Așa un episod este The Facts Are In: Two Parents Are Better Than One 

Oamenii fericiti citesc si beau cafea - Agnes Martin-Lugand

   Un rezumat foarte scurt al acestei cărți ar putea fi:

„O femeie se împacă cu pierderea mutându-se în Irlanda”

Diane își pierde soțul și copilul și își găsește alinarea mutându-se pentru o vreme în Irlanda. Restul până la 171 de pagini sunt încercări de a prinde în cuvinte complexitățile emoțiilor umane (și canine).

Istoria albinelor - Maja Lunde

    "Istoria Albinelor" scrisă de Maja Lunde este un roman captivant ce te transportă prin timp și spațiu, împletind trei fire narative distincte care gravitează în jurul rolului vital al albinelor în lumea noastră.

    Romanul leagă viețile a trei protagoniști din secole diferite - William în mijlocul anilor 1800, George la începutul anilor 2000 și Tao într-un viitor distopic. Călătoria fiecărui personaj este adânc legată de soarta albinelor 

    Maja Lunde încearcă să atragă atenția asupra colapsului coloniilor de albine și a repercusiunilor acestuia asupra planetei noastre. Prin experiențele personajelor, ea subliniază urgența protejării acestor polenizatori și consecințele devastatoare care pot apărea dacă continuăm să ignorăm declinul lor. 

    Scrisă într-un stil ușor trist și evocator, liric ar spune fiul meu proaspăt absolvent de liceu uman, „Istoria Albinelor” m-a făcut să mă simt conectată cu Charlotte - fiica lui William -, cu Tom - fiul lui George - și cu Tao. 
    Recomand cu căldură această carte oricui se bucură de ficțiune istorică cu o nuanță ecologică și un mesaj puternic despre importanța relației noastre cu natura.

Confesiunile unui cafegiu, Gheorghe Florescu

N-am putut termina cartea.

Prea densă pentru mine, cu prea multe nume - unele presupun că au fost cunoscute în epocă, dar mie nu-mi spuneau nimic. Unele „personaje” sunt creionate doar cu un nume și o preferintă, restul presupunându-se cunoscut (ca și cum ai fi spus Elena Ceaușescu și toată lumea ar trebui să știe despre cine e vorba).

M-am oprit după cam 200 de pagini (din 500) pentru că nu mai știam cine era cine și de unde se lega firul fiecaruia.

Ințeleg că acesta este specificul unei carți de tip flux de memorie, dar pentru mine a devenit obositor așa că am renunțat la ea.

Am avut, pe parcursul celor 200 de pagini, tot felul de obiecții legate de moralitatea autorului. Intelectual înțeleg că așa era mediul „afacerist” din perioada comunistă, dar nu pot să-l admir pentru felul în care s-a „descurcat” la fel de mult precum se admiră el însuși. Nu văd ceva de admirat în capacitatea de a plasa cafea mucegăită sau rață stricată. Probabil pentru că am crescut făcând parte din grupul celor care „primeau” produsele stricate, fără pile, cunoștințe și relații.

Confesiunile unui cafegiu by Gheorghe Florescu | Goodreads