Lumină, emoții, concepte

    Acum vreo 10 ani am avut revelația faptului că fiecare persoană vede culorile într-un mod personal. Era o discuție aprinsă pe subiectul „roșu 8 - roșu Coca-Cola” 😂 Am realizat atunci că ceea ce percep eu ca roșu este o lungime de undă tradusă de creierul meu într-o culoare. A fost primul pas pe drumul neuro-științelor.
    Pe același subiect, am citit în ultima lună despre cum se formează emoțiile și despre cât de complex este limbajul emoțional.
    Există o teorie (ca multe în neuro-știință, nu este o Teorie cu t mare pentru că e greu să demonstrezi ceva științific fără să poți controla draconic condițiile experimentului) cum că avem un senzor intern, fizic nu mental, un fel de indicator de bază care ne spune în mod constant cum ne simțim (ca un „health-check” pentru cei care se pricep la calculatoare).
    În complexitatea sistemului care este omul sunt foarte puține resurse alocate acestui senzor intern (restul resurselor sunt alocare senzorilor externi: văz, auz, miros, etc - din afară vin cele mai multe pericole), el trebuie să funcționeze repede, constant și simplu, așa că e ca un indicator cu 4 stări: plăcut, neplăcut, excitat, neutru. De fiecare dată când creierul primește o actualizare de la acest senzor trebuie să îi dea o interpretare. (Noi nu ne putem păstra coerența fără să interpretăm totul 😇, avem un creier care asta face oferă interpretări pentru orice: pisica neagră ce tocmai a trecut strada, ordinea în care se învârt planetele pe cer, privirea persoanei cu care ne-am intersectat și tot așa.) Interpretările pe care le avem pentru senzațiile acestui senzor intern sunt niște construcții foarte complexe la care muncim din prima clipă a vieții. Un nou-născut este ca un senzor intern vizibil pentru toată lumea: poți să îți dai seama când e calm (neutru) sau când se simte neplăcut. Pe măsură ce crește învață să asimileze și alte concepte. „Puiul mamei e somnoros?” spune mama și copilul internalizează, „Ești furios pentru că ți-a luat jucăria ta?”, „Te bucuri că o vezi pe mama?”. Un șir continuu de concepte pe care le asimilăm, le confirmăm, le infirmăm, pe baza cărora ne construim propriile explicații.
    De ce mi se par interesante toate astea? Pentru că, pentru mine, interpretarea emoțiilor celorlalți este foarte dificilă. Pierd o mulțime de indicii sau, atunci când nu le pierd, le interpretez greșit ceea ce face ca viața mea socială să fie foarte obositoare și să evit interacțiunile umane. Așa că o astfel de abordare a emoțiilor mă ajută să mai scad din presiunea pe care o pun pe mine să interpretez corect emoțiile celorlalți, pentru că dacă nu e un limbaj universal ci e unul individual, atunci fiecare persoană trebuie înțeleasă, mai mult sau mai puțin, separat.

Photo by Kai Brune on Unsplash

 Mai coerent pe același subiect