vineri, decembrie 20, 2019

random

    Când eram mică (până în 13 ani) abia așteptam momentul în care voi primi mănuși cu degete. Era ceva inimaginabil să vezi un copil purtând iarna altceva decât mitene. Mănușile cu degete erau un fel de prag pe care trebuia să-l treci la momentul potrivit. așa cum era erau dresurile sau sutienul.
    Azi mănușile pentru copiii de 2 ani au 5 degete la fiecare mână și bebelușii sunt duși la cristelniță purtând dresuri albe de lycra.

5 comentarii:

  1. Uf, da. Ale mele, la un moment dat, erau legate între ele cu un şnur care se punea după gât. Era imposibil de modelat un bulgăre cu alea. Şi erau ierni pe atunci, am fi avut material. Aşa, ne sacrificam şi preferam să ne îngheţe mâinile.
    S-au sărit nişte etape. Şi nimeni nu ştie dacă e bine sau nu. Le trîim aşa cum vin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, mie chiar mi se părea mai ușor să faci bulgări cu alea cu un deget, mi-a luat mult până am învățat să fac bulgări cu mănușile cu 5 degete.
      Nu cred că e nici bine, nici rău. E doar diferit.
      Te îmbrățișez.

      Ștergere
  2. Da, da, asa era! Fiica-mea are patru ani, abia anul asta i-am luat cu degete, da' nu-i treaba!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot pe la 3-4 a primit și fie-mea mănuși cu degete și mi s-a părut extraordinar că a înțeles foarte repede cum se pun pe mână. Eu m-am chinuit mult și mă enervat cumplit când îmi intrau degetele în locul greșit :-D

      Ștergere