În multe feluri, Martin cel avid e similară cu Împăratul Muștelor: acțiunea are loc pe o insulă izolată de restul umanității, pe alocuri cadrul este halucinant, toate trăirile, toate impulsurile sunt privite drept în ochi și redate așa cum sunt.
Acțiunea se deschide simplu: în urma torpilării unui vas britanic, un ofițer naval, Cristopher Hadley Martin, este aruncat în mijlocul apelor Oceanului Atlantic. Reușește să ajungă pe o stâncă golașă unde se luptă pentru supraviețuire. Lupta asta pentru supraviețuire reprezintă 99% din carte și William Golding se ocupă mai ales de lupta pentru supraviețuire care se desfășoară în mintea naufragiatului, luptă alcătuită dintr-un amestec de trecut și, cum aflăm spre final, viitor.
Primul lucru ce m-a contrariat a fost faptul că, deși cartea are în titlu numele Martin, protagonistul se identifică prin celălalt nume al său: Cristopher, Chris.
Cel de-al doilea a fost mult mai surprinzător. Am obiceiul, atunci când cartea generează prea multă emoție, să citesc finalul înainte de a ajunge la el, pentru a mai diminua din starea de tensiune. Aici autorul este atât de realist în redarea stărilor lui Martin că, după nici un sfert din carte, am întors paginile să citesc finalul. Ultimul capitolul m-a nedumerit total, mai ales amănuntul legat de cizme („n-a avut timp să-și arunce cizmele”) pentru că știam că Martin își aruncase cizmele încă din primele pagini, ba chiar i-a și părut rău după ele. Am avut o nouă imagine asupra cărții apoi: nu e lupta pentru supraviețuire pe stâncă, e chiar lupta pentru supraviețuire a sinelui, a centrului.
Cartea asta mi-a amintit de două filme: Ceilalți(2001) și Al șaselea simț(1999). Ambele au fost mai bune, pentru mine, după ce le-am aflat finalul.
E o carte de citit cu atenție și, mai ales, cu o oarecare detașare.
Multumim!
RăspundețiȘtergereCu drag!
Ștergere