poza autoarei |
În septembrie anul trecut am avut curaj să încep acest proiect ale cărui instrucțiuni s-au dovedit a fi deosebit de ușor de urmat - aș fi putut să-l duc până la capăt chiar și acum 3 ani de zile.
L-am terminat în în urmă cu câteva zile nu pentru că am lucrat foarte mult la el ci pentru că, fiind alb, m-am abținut să-l iau în mașină, iar în rest nu prea am timp pentru tricotat.
Am folosit un fir din ceea ce aveam deja în stocurile personale, pentru că mi-am propus să limitez cantitatea de fire pe care le dețin și nu vreau să le dau pur și simplu. Nu știu cum se cheamă firul, nu știu ce compoziție are, nu știu de unde l-am cumpărat și nu știu nici măcar de când îl am. Erau 4 gheme alb-crem de fir cu o consistență neregulată, plăcut la atingere și cântăreau împreună 370 de grame. Având doar 370 de grame a trebuit să scurtez mânecile, dar sunt mulțumită de rezultat.
L-am botezat Eggwhite și l-am purtat deja (pentru că așa sunt eu - port haine de primăvară în mijlocul înghețului) și mi se pare un vis și firul (moale și mătăsos în același timp) și modelul și felul în care l-am executat.