In martie, prin Cismigiu

Ana - 3 ani

    A venit in viata noastra si ne-a imbogatit-o in feluri pe care nu le credeam posibile din partea unei fiinte atat de mici. 

    Aveam experienta schimbarii initiate de Alex atunci cand el a aparut in viata mea, insa nu ma asteptam la explozia de bucurie, de iubire si de incapatanare pe care Ana le duce cu ea peste tot.

    Stiam si ca fiecare copil e diferit si ca vor fi lucruri care ma vor surprinde la Ana pentru ca Alex le-a facut altfel, insa teoria nu face dreptate realitatii practice si Ana demoleaza orice asteptare ai avea din partea ei. 

    Da, stiu, "nu trebuie sa ne comparam copiii intre ei". Cu toate astea sunt, acum, convinsa ca orice mama o face. 

    Imi amintesc cum puteam sa-l imbrac cu orice pe Alex (pana de curand), dar am invatat sa las parerile mele deoparte ori de cate ori Ana refuza cu tarie sa se aproprie de vreo haina. Pana de curand credeam ca daca sunt roz hainele au sanse sigure de acceptare. S-a dovedit ca nu e asa si ca, pantalonii preferati de saptamana trecuta n-au nici o trecere saptamana asta. 

    Imi amintesc un baietel cu bucle blonde care era in continua miscare si privesc in prezent o fetita (la fel de blonda) care poate sta minute in sir cu o carte in brate "citind" - "..si apoi lupul cel rau a venit.... si apoi iezisorii s-au ascuns .. si apoi .... si apoi ... si apoi" se aude vocea ei cristalina din camera alaturata. 

    Imi amintesc toate greselile pe care le-am facut (ca orice mama) cu primul copil si am grija sa le ocolesc, constienta fiind, in acelasi timp, ca voi face altele noi (ca orice mama) cu al doilea.

    Cand s-a nascut Alex nu puteam cuprinde in mintea mea ca e o persoana separata de mine sau ca daca i s-ar intampla ceva rau eu as continua sa exist.
    Cand s-a nascut Ana am privit-o dintru inceput cu o mare durere - durerea separarii - fusese parte din mine si acum era altcineva. Dar, in acelasi timp, cu o mare dragoste si admiratie pentru faptura aceea mica, ce incepuse sa-si croiasca propriul drum si avea sa schimbe lumea (cel putin a mea) pentru totdeauna. Este o mica luptatoare, plina de dragoste pentru "fratiorii" ei (chiar si cand acestia - gelosi - o alunga) si plina de incredere in tot ce o inconjoara.

    Inca ma mai surprinde, seara cand ne asezam cu totii la masa, cu frazele ei lungi si intortocheate, cu siguranta si claritatea cu care ne povesteste ce s-a intamplat peste zi sau cu atentia la detalii - "lui Alex ii dam farfurie albastra pentru ca lui ii place albastrul, lui Oti farfurie verde, mie nu-mi place verdele - eu vreau roz".
    Adesea o privesc intrebandu-ma cand a crescut atat de mare si cat timp mai am la dispozitie sa ma rasfat cu ea.

 Fie ca drumul sa-ti fie spre implinire, draga mea copila!

(10 februarie 2014)

Ce-am mai facut (12)

Miercurea fara cuvinte (17)

MFC

Mozaicul lunii februarie

Irina aduna rezumatele fotografice ale lunilor trecute.