Dupa vizita la Babele, a urmat Castelul Cantacuzino din Busteni.
Dupa cum observati vremea in Busteni duminica a fost total diferita de cea de sambata: ploua. Si cumva, lumina n-a tinut cu noi - toate pozele au o lumina fortata in ele.
Desi vremea era destul de ... urata, curtea interioara si-a pastrat farmecul. E curata, bine intretinuta, frumos pastrata si detaliile de pe terasa m-au facut melancolica.
Si o mica floare cazuta in apa lacului.
Construit in forma de U, castelul are 3 laturi, fiecare, se pare, avand o destinatie proprie: cea dinspre padure adapostea personalul palatului dar si grajdurile si garajele (asta mi-a fost evident dupa usile specifice), cea din centru nu prea mi-a fost clar la ce servea, iar cea cu vedere spre Busteni era destinata familiei Cantacuzino. Doar aceasta din urma este vizitabila.
Castelul poate fi vizitat doar insotit de ghid si ghidul care ne-a insotit pe noi isi cunostea bine meseria. Vorbea suficient de tare, de clar si de rar ca toti membrii grupului sa auda si sa inteleaga ce explica ea. Nu ne-am simtit grabiti in vizita noastra, ni s-a raspuns la intrebari. Am aflat astfel ca edificiul a fost ridicat la cererea printului Gheorghe Grigore Cantacuzino in anul 1911, ca a fost transformat in sanatoriu in timpul comunismului dar, din fericire, o parte din aerul nobil al castelului a fost conservat. Dupa 1990 castelul a fost retrocedat si, apoi, vandut catre Zamora Estate care l-a deschis pentru vizitare.
In timpul cat a fost sanatori in cele mai multe sali s-au dat cateva straturi de vopsea peste picturile de pe pereti, dar mozaicul si-a pastrat culoarea si aranjamentul, vitraliile sunt spectaculoase, elementele de feronerie de la usi si ferestre sunt originale. Mai mult, Salonul de Onoare este foarte bine pastrat cu o colectie de portrete ale membrilor familiei si o impresionanta colectie de blazoane.
Etajul impresioneaza doar prin scara incastrata direct in perete si fara alte puncte de sprijin si prin vederea pe care o ofera asupra Salonului de Onoare.
La intrarea in castel este expusa o genealogie a familiei Cantacuzino pe marginea carei doamna care ne-a ghidat vizita a marcat cateva amanunte mai mult sau mai putin cunoscute.
In interiorul castelului nu am facut fotografii pentru ca (desi eram trei adulti la trei copii) nu m-am simtit capabila sa-mi impart atentia intre copii, ghid, castel si aparatul de fotografiat. Fotografiatul in interiorul castelului este permis contra unei taxe.
Am o intrebare standard la sfarsitul oricarei astfel de vizite si aceasta este: mi-ar fi placut sa locuiesc aici? Da, cu siguranta. Sunt convinsa ca a fost un camin calduros si primitor pentru familia Cantacuzino.
Dupa ce am vizitat castelul, ne-am oprit sa mancam si apoi ne-am odihnit cateva minute prin parcul din Busteni pana la sosirea trenului care urma sa ne duca inapoi la Bucuresti.
