Anul nou sa va aduca sanatate si bucurie multa!
luni, decembrie 31, 2012
duminică, decembrie 30, 2012
sâmbătă, decembrie 29, 2012
vineri, decembrie 28, 2012
joi, decembrie 27, 2012
miercuri, decembrie 26, 2012
luni, decembrie 24, 2012
duminică, decembrie 23, 2012
sâmbătă, decembrie 22, 2012
vineri, decembrie 21, 2012
joi, decembrie 20, 2012
miercuri, decembrie 19, 2012
marți, decembrie 18, 2012
de iarna
Zilele trec repede, poate prea repede. Diminetile se transforma repejor in seara si pana te freci la ochi e noapte, apoi o noua zi. Zilele s-au transformat in saptamani, saptamanile s-au facut an si pana sa imi trag sufletul se termina si anul, ca si ziua.
Bucuroasa sunt cand se termina ziua, dupa cum bucuroasa sunt cand incepe.
Peste noapte, momentele zilei se astern in covor de amintiri. Inca un zambet, inca o imbratisare, inca o lacrima, inca o izbanda intregesc comoara pe care o purtam in noi pana murim, poate si dupa aceea.
Inca un an se scurge printre noi si nici nu stiu cand a trecut - a fost plin, cum plin a fost si cel de dinaintea lui.
Eu inca rasfoiesc fotografii din vara fierbinte refuzand sa accept firescul zapezii de afara. Inca mai beau suc cu gheata, inca mai pastrez bluzele groase si caciulile in dulap. Am facut o concesie manusilor: le-am mutat in poseta. Dar ma ajunge iarna din urma: tanjesc dupa fotoliu, patura, carte si vin fiert. Am umplut casa cu miros de brad, devorez portocale si ma bate gandul sa mai mesteresc niste felicitari de Craciun cu brazi, cadouri si clopotei.
Bucuroasa sunt cand se termina ziua, dupa cum bucuroasa sunt cand incepe.
Peste noapte, momentele zilei se astern in covor de amintiri. Inca un zambet, inca o imbratisare, inca o lacrima, inca o izbanda intregesc comoara pe care o purtam in noi pana murim, poate si dupa aceea.
Inca un an se scurge printre noi si nici nu stiu cand a trecut - a fost plin, cum plin a fost si cel de dinaintea lui.
Eu inca rasfoiesc fotografii din vara fierbinte refuzand sa accept firescul zapezii de afara. Inca mai beau suc cu gheata, inca mai pastrez bluzele groase si caciulile in dulap. Am facut o concesie manusilor: le-am mutat in poseta. Dar ma ajunge iarna din urma: tanjesc dupa fotoliu, patura, carte si vin fiert. Am umplut casa cu miros de brad, devorez portocale si ma bate gandul sa mai mesteresc niste felicitari de Craciun cu brazi, cadouri si clopotei.
vineri, decembrie 14, 2012
joi, decembrie 06, 2012
Obsesia zilei de azi (XXVI)
A inceput si Decembrie, a venit si Mos Nicolae, a si nins. Gata. E timpul sa punem melodia de iarna.
marți, decembrie 04, 2012
joi, noiembrie 29, 2012
miercuri, noiembrie 28, 2012
marți, noiembrie 27, 2012
sâmbătă, noiembrie 24, 2012
Descoperirile saptamanii (7)
Se apropie Craciunul. Stiu ca nu e nici 1 decembrie, dar toata lumea se gandeste la Craciun. Pe toate blogurile sunt activitati pentru copiii:
1. La DE TOATE... am gasit braduti
2.Mums in Jersey am gasit idei de cadouri
1. La DE TOATE... am gasit braduti
 |
| Braduti de sare |
2.Mums in Jersey am gasit idei de cadouri
 |
| DIY - Om de zapada |
3. Mama Papa Bubba am gasit cum sa faci o lanterna intr-un borcan
 |
| Borcanul - Lanterna |
4. Adventures at Home with Mum au transformat frigiderul in om de zapada
 |
| Frigider de Zapada |
5. Busy Bee Kids Crafts are o reteta de aluat cu sare
8. La Joy of Baking gasim tot o reteta de pajituri pe care eu le vanez de mult (cu video)
9. Iar AllRecipes are (printre multe altele) o reteta de prajituri cu ovaz
Asta e, trebuie sa ne pregatim de Craciun.
 |
| Un alt fel de plastilina |
6. Matters of Grey ne pune la dispozitie tipare pentru fulgi de zapada din hartie cu teme din Star Wars
7.Betty Crocker ne da o reteta de prajituri
8. La Joy of Baking gasim tot o reteta de pajituri pe care eu le vanez de mult (cu video)
9. Iar AllRecipes are (printre multe altele) o reteta de prajituri cu ovaz
Asta e, trebuie sa ne pregatim de Craciun.
miercuri, noiembrie 21, 2012
marți, noiembrie 20, 2012
duminică, noiembrie 18, 2012
sâmbătă, noiembrie 17, 2012
vineri, noiembrie 16, 2012
joi, noiembrie 15, 2012
Kos - Castelul Cavalerilor Ordinului Sfantul Ioan
Castelul era iniatial situat pe o insula si era legat de Kos printr-un pod care inca este functional, doar ca trece peste un bulevard nu peste mare.
Ce ne-a placut cel mai mult dintre ruine:
Noi si pisica din castel:
Si vedere de sus din castel:
- catre port
- catre Turcia
Ce ne-a placut cel mai mult dintre ruine:
Noi si pisica din castel:
Si vedere de sus din castel:
- catre port
- catre Turcia
sâmbătă, noiembrie 10, 2012
Descoperirile saptamanii (6)
Am mai pomenit de iMom. Iata un alt articol care mi-a retinut atentia: 3 Ways to Keep the Kids from Ruining Your Marriage
Un alt fel de nisip, la magazinele de jucarii il gasiti sub numele de Moon Sand
Un borcan pentru meditare, sau mai bine un borcan pentru linistit gandurile (cred ca voi face unul special pentru mine):
1. Boundaries. There are exceptions to every rule, but for the most part, you should be able to have some physical and time boundaries that your kids don’t cross except in the case of an emergency.[...]
2. Priorities. [...] Making little favors and tasks that your spouse needs as important as what the kids need says to everybody that Dad matters
3. Focus.[...] Maybe alternate your reading list, and for every parenting title you pick up, you also read a recommended marriage book.[...]
Un alt fel de nisip, la magazinele de jucarii il gasiti sub numele de Moon Sand
Un borcan pentru meditare, sau mai bine un borcan pentru linistit gandurile (cred ca voi face unul special pentru mine):
vineri, octombrie 19, 2012
miercuri, octombrie 17, 2012
vineri, octombrie 12, 2012
Arata-i cum!
Inca de pe la 5 ani ii tot explic lui Alex ca ar trebui sa nu mai fie asa de incruntat, asa de suparat pe toata lumea in general si pe nimeni in particular.
Cam in urma cu 1-2 ani am realizat ca atitudinea mea fata de posomoreala lui este total gresita, ca nu-i foloseste la nimic sa ii spun "nu mai fi suparat" si, ca o regula generala, ori de cate ori ii spuneam "nu fa aia" intr-un fel sau altul ajungea sa faca aia. Foarte logic - daca stai sa cugeti.
Asa ca am inceput sa-i spun "zambeste!", "bucura-te", "a fost frumos la ...., cred ca esti foarte bucuros ca ai fost acolo" - nu cu foarte mare succes, dar oricum cu oarece imbunatatiri.
Nemultumirea lui este cu atat mai evidenta cu cat Ana este toata un zambet, de dimineata pana seara.
Ieri (de fapt aseara) am avut insa o revelatie: eu nu zambesc. Rad la glume, zambesc cuiva drag, mi se lumineaza chipul cand citesc/aud ceva interesant, zambesc din tot sufletul cand imi privesc familia. Dar starea mea naturala este serioasa, aproape trista - perfect oglindita pe chipul copilului.
Asa ca ne vom apuca sa invatam impreuna sa fim bucurosi, multumiti si veseli.
Cum?
Pentru inceput, inainte de culcare va trebui sa gasim fiecare cate ceva pentru care suntem bucurosi.
------------
imi place tare mult cuvantul asta: borderline
Cam in urma cu 1-2 ani am realizat ca atitudinea mea fata de posomoreala lui este total gresita, ca nu-i foloseste la nimic sa ii spun "nu mai fi suparat" si, ca o regula generala, ori de cate ori ii spuneam "nu fa aia" intr-un fel sau altul ajungea sa faca aia. Foarte logic - daca stai sa cugeti.
Asa ca am inceput sa-i spun "zambeste!", "bucura-te", "a fost frumos la ...., cred ca esti foarte bucuros ca ai fost acolo" - nu cu foarte mare succes, dar oricum cu oarece imbunatatiri.
Nemultumirea lui este cu atat mai evidenta cu cat Ana este toata un zambet, de dimineata pana seara.
Ieri (de fapt aseara) am avut insa o revelatie: eu nu zambesc. Rad la glume, zambesc cuiva drag, mi se lumineaza chipul cand citesc/aud ceva interesant, zambesc din tot sufletul cand imi privesc familia. Dar starea mea naturala este serioasa, aproape trista - perfect oglindita pe chipul copilului.
Asa ca ne vom apuca sa invatam impreuna sa fim bucurosi, multumiti si veseli.
Cum?
Pentru inceput, inainte de culcare va trebui sa gasim fiecare cate ceva pentru care suntem bucurosi.
------------
imi place tare mult cuvantul asta: borderline
miercuri, octombrie 10, 2012
Esti minunat!
a fost o vreme cand aveai cinci anisursa:Pigtailpals
si te simteai minunat
stiai ca esti minunat
te iubeai
te simteai frumos chiar cu un dinte lipsa, cu parul ciufulit, cu sosete desperecheate si adidasi murdari
iti placea corpul tau si lucrurile pe care putea sa le faca
te simtei puternic
stiai ca esti istet
inca o mai ai?
Minunatia
ti-a luat-o cineva?
l-ai lasat?
i-ai dat-o pentru ca cineva ti-a spus ca nu esti suficient de frumos, suficient de slab, suficient de istet, suficient de bun?
de ce l-ai ascultat?
te-ai gandit ca s-ar putea sa spuna doar prostii?
marți, octombrie 09, 2012
Parinti pasnici
Ideile ce le voi insirui aici nu imi apartin in totalitate, au fost inspirate de Peaceful parenting - step 1. Pana acum le-am simtit in concordanta cu ceea ce simt eu, cu ceea ce am nevoie, cu ceea ce are nevoie familia mea.
Ca sotie (sot) jumatatea nostra se increde in noi cu toata fiinta lui (ei) si noi ii promitem ca il (o) vom iubi cu toata puterea noastra asa cum este el (ea), asa cum ne iubim pe noi insine. E o promisiune frumoasa si inaltatoare. Dar vine cu o preconditie: sa ne iubim pe noi insine.
Inca din copilarie suntem invatati despre egoism (atunci cand nu vrem sa ne impartim jucariile cu ceilalti copii), despre cat de daunator este sa ai o parere prea buna despre tine, despre "lauda de sine nu miroase a bine". Rare sunt cazurile cand suntem invatati ca felul in care ii privim pe ceilalti este o reflexie a felului in care ne privim pe noi insine. Ca sa vedem o lume frumoasa in afara noastra trebuie sa vedem frumosul din noi si ca sa vedem frumosul din noi trebuie sa ne iertam erorile, sa vedem padurea, nu copacii, sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum suntem.
Ca parinti, ne sunt incredintate vietile copiilor nostri. Trebuie sa le aparam si sa le hranim asa incat sa creasca frumos si isi implineasca potentialul. Si cum putem face asta altfel decat iubindu-i asa cum sunt, si atunci cand sunt dulci-incantatori si atunci cand sunt tirani-neintelegatori.
Primul pas pentru a-i iubi si ajuta pe ceilalti este sa ne iubim pe noi insine asa imperfecti. Eu sunt imperfecta, sotul meu este imperfect, copiii nostri sunt imperfecti. Si asta e bine. Imperfectiunea ne da voie sa gresim, sa ne iertam si sa invatam din greselile noastre, ne da voie sa evoluam, sa crestem.
Ca sotie (sot) jumatatea nostra se increde in noi cu toata fiinta lui (ei) si noi ii promitem ca il (o) vom iubi cu toata puterea noastra asa cum este el (ea), asa cum ne iubim pe noi insine. E o promisiune frumoasa si inaltatoare. Dar vine cu o preconditie: sa ne iubim pe noi insine.
Inca din copilarie suntem invatati despre egoism (atunci cand nu vrem sa ne impartim jucariile cu ceilalti copii), despre cat de daunator este sa ai o parere prea buna despre tine, despre "lauda de sine nu miroase a bine". Rare sunt cazurile cand suntem invatati ca felul in care ii privim pe ceilalti este o reflexie a felului in care ne privim pe noi insine. Ca sa vedem o lume frumoasa in afara noastra trebuie sa vedem frumosul din noi si ca sa vedem frumosul din noi trebuie sa ne iertam erorile, sa vedem padurea, nu copacii, sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum suntem.
Ca parinti, ne sunt incredintate vietile copiilor nostri. Trebuie sa le aparam si sa le hranim asa incat sa creasca frumos si isi implineasca potentialul. Si cum putem face asta altfel decat iubindu-i asa cum sunt, si atunci cand sunt dulci-incantatori si atunci cand sunt tirani-neintelegatori.
Primul pas pentru a-i iubi si ajuta pe ceilalti este sa ne iubim pe noi insine asa imperfecti. Eu sunt imperfecta, sotul meu este imperfect, copiii nostri sunt imperfecti. Si asta e bine. Imperfectiunea ne da voie sa gresim, sa ne iertam si sa invatam din greselile noastre, ne da voie sa evoluam, sa crestem.
luni, octombrie 08, 2012
Inspiratie
Pinterest imi trimite saptamanal un newsletter cu ce li se pare lor ca a fost cel-mai-cel in saptamana care a trecut. Astazi mi-a trimis si un link catre aceasta poveste:
Margaret Dunning a crescut la o ferma agricola, unde a invatat sa conduca la 8 ani si si-a luat permisul la 12 ani. Ma intreb cum arata un permis de conducere de 90 de ani.
 |
At 102, she changes oil, spark plugs on her 82-year-old car |
“It disturbs the policemen very badly, but it doesn’t bother me at all”, glumeste doamna in legatura cu amenzile pentru depasirea vitezei legale pe care le-a primit de-a lungul vietii.
Nu s-a casatorit niciodata (o fi motivul pentru care este asa de plina de energie?? ), a renuntat la facultate in timpul crizei economice din anii 1930, a lucrat la fabrica de masini Ford, apoi in industria bancara (unde a fost si victima unui jaf) si in vanzari. Si in tot acest timp a prestat o multitudine de activitati ca voluntar.
De curand s-a reinscris la facultate pentru a termina ce a inceput in tinerete.
Margaret Dunning are 102 ani si este o sursa de inspiratie pentru noi toti. Sper sa am aceeasi atitudine pozitiva cand voi avea jumatate din varsta domniei sale.
duminică, octombrie 07, 2012
De Ziua Copilului la mare
N-a fost chiar de Ziua Copilului ci a doua zi, dar spiritul a fost acelasi.
Imi amintesc o zi foarte frumoasa si foarte plina. Drumul a fost ok in primele doua ore si destul de agitat in a treia. Ana a adormit in cele din urma, dar Alex si Oti nu mai aveau rabdare si intrebau la fiecare 5 minute cand ajungem. Cand am ajuns abia au mai avut rabdare sa coboare din masina si erau deja cu picioarele in apa inainte sa apuc sa-i schimb in slipii de baie. Am mancat pe plaja mancarea pe care o pregatisem de acasa si am reusit chiar sa-i tinem jumatate de ora pe patura sa se odihneasca dupa care au zbughit-o iarasi la joaca.
Apoi "ne-am dat" cu telegondola spre marea mea spaima si spre marea distractie a copiilor.
Iar pe drumul spre casa au picat asa cum le sta bine unor copii fericiti.
Imi amintesc o zi foarte frumoasa si foarte plina. Drumul a fost ok in primele doua ore si destul de agitat in a treia. Ana a adormit in cele din urma, dar Alex si Oti nu mai aveau rabdare si intrebau la fiecare 5 minute cand ajungem. Cand am ajuns abia au mai avut rabdare sa coboare din masina si erau deja cu picioarele in apa inainte sa apuc sa-i schimb in slipii de baie. Am mancat pe plaja mancarea pe care o pregatisem de acasa si am reusit chiar sa-i tinem jumatate de ora pe patura sa se odihneasca dupa care au zbughit-o iarasi la joaca.
Apoi "ne-am dat" cu telegondola spre marea mea spaima si spre marea distractie a copiilor.
Iar pe drumul spre casa au picat asa cum le sta bine unor copii fericiti.
joi, octombrie 04, 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)