Ani, zile, ore

    Aseara, in timp ce fi'miu (~5 ani) se vaita de zor ca "ce departe e vacanta de vara si ce mult mai am de asteptat pana atunci, vreau sa fie acum!", ma intrebam cand am trecut de la "wow, ce mult dureaza un an" la "365 de zile sunt prea putine intr-un an, ce sa mai zic de 24 de ore intr-o zi?"
    Pana la o varsta (pe care o sau nu o constientizam) traim in prezent, apoi prezentul dispare si avem trecut si viitor, lucruri care s-au intamplat si lucruri care se vor intampla, dar nu mai exista prezent. Doar evenimente exceptionale ne fac constienti de "acum".
    Alex se trezeste de dimineata si are asternuta in fata lui o zi intreaga pe care o umple si de care se bucura/supara pe masura ce vine. Si o traieste din plin (dovada somnul adanc in care pica pe la 9 seara).
    Subsemnata se trezeste si incepe "aha, azi e miercuri, mai sunt 3 zile pana la weekend, trebuie sa ..." si urmeaza o lista mai complicata sau mai putin complicata in functie de zi. Nu mai am in fata 12-14 ore pe care le voi umple cu experiente uimitoare ci 12-14 ore care nu-mi ajung sa fac tot ceea ce trebuie sa fac. Desigur nu e intotdeauna asa, exista si zile in care cele 12-14 ore ma umplu de bucurii si de amintiri frumoase, zile care compenseaza. Dar media ....
    As mai vrea sa adaug aici si tiparele in care ne formam mintea pe masura ce traim, acele pre-judecati care ne fac viata mai usoara dar si ceva mai lipsita de consistenta. Am in minte imaginea unei site (din aceea de cernut faina) din ce in ce mai rara prin care timpul trece din ce in ce mai usor odata cu acumularea de noi informatii. Nu ne mai raman asa de multe lucruri in care sa agatam timpul din zi.
PS:
    Textul acesta a inceput ca un comentariu la un post al Irinei dar pentru ca s-a lungit nepoliticos de mult l-am transformat in ceea ce este el acum.

Leapsa: Ce ne uneste?

    Nally m-a cadorisit cu o leapsa. O leapsa e, pentru mine, un lucru ciudat (vorbesti pe o tema impusa si apoi trebuie sa o dai mai departe), iar aceasta e mai deosebita pentru ca e foarte personala. (da, stiu, se spune "este" si nu "e", dar mi se face frig cand scriu "este").
    M-am tot gandit ce sa zic-ce sa zic si am ajuns la urmatoarele concluzii:
- pe noi doua (Nally & me) ne leaga in primul rand copiii. Ei ne-au adus impreuna (Spitalul Municipal, cursuri de puericultura :) ). Ei ne-au oferit amintiri frumoase de-a lungul timpului si ne-au ajutat sa ne cunoastem mai mult si sa ne apropiem mai mult. Apoi inclinarea catre frumos, gustos, placut, cald, relaxat.
- pe noi toti, in general, ca oameni, nu ne uneste nimic. Zilnic evenimente ne aduc impreuna cu oameni cu care nu impartim nimic si ne despart calauzindu-ne pe fiecare pe drumul lui. Evenimente dureroase (boli, decese, tragedii) ne strang pe cate unii laolalta poate mai mult decat ne aduna evenimentele fericite (nunti, botezuri, nasteri). Rationamente sociale ne unesc cu oameni pe care altfel i-am detesta. Cel mai frumos si mai frumos este cand iubirea ne uneste intr-unul.

    Pentru ca este foarte personala o sa las la alegerea cui vrea sa o preia, leapsa desigur.

Melancolii de mama (2)

    La prima lui serbare de la gradinita, Alex (trei ani la vremea aceea) stia toate poeziile si cantecelele din program. De fapt cred ca toti le stiau pentru ca le invatasera repetandu-le impreuna. Dar cel mai mult ii placea o poezioara despre un fulg de zapada.
    Serile trecute ma uitam la dvd-ul cu serbarea de anul acesta. Serbare la care n-au fost prezenti parinti/bunici pe motiv ca avem epidemie de gripa, asa ca ne-am multumit cu niste poze si un dvd. Am avut surpriza sa aud aceeasi poezie de acum doi ani, spusa de data asta de toata clasa in cor, insa cu aceeasi gestica: mana la obraz, mana la nas, mana la umar, gest larg.
    Versurile ma leagana si azi, nu stiu ale cui sunt, le transcriu aici de pe hartiuta pe care am primit-o de la gradinita acum doi ani.

Pe obraz, pe nas, pe umar,
Tot cad fulgii fara numar
S-a oprit in palma unul.
Iute, iute, inchid pumnul.
Desfac pumnul.
Unde-i fulgul?
Am in mana-un strop de roua
Sau un bob de apa? ploua?
S-a topit in mana mea
Ca o lacrima de nea

    PS: Alex s-a uitat si el la dvd-ul cu serbarea. De vreo 4-5 ori. De fiecare data a cantat toate cantecelele, a recitat toate poeziile, a dansat toate dansurile (m-a convins si pe mine sa le dansez odata), si s-a entuziasmat de fiecare data cand ajungea la partea cu Mosul.
Sunt foarte mandra de el.

Craiasa Zapezilor dormea

Obsesia zilei de azi (II)

Jason Mraz : Details In Fabric



And hold your own
Know your name
And go your own way


LE: si, desigur, caietele cu spirala

2009

    Pentru ca peste toate trebuie sa trecem dar pe toate trebuie sa ni le amintim (ca sa invatam din ele):
- ianuarie

    Nu e mult de vorbit vreodata despre luna ianuarie. E o luna de tranzitie intre un an si urmatorul, poate mai mult decat decembrie. Decembrie ne ocupa mintea cu concedii, cadouri, mancaruri, vizite, urari, samd. Ianuarie e precum primele 10 minute de dupa dusul de dimineata (care mie nu-mi place deloc-deloc): te stergi, te mai piguli, te imbraci, te gandesti la ziua din fata ta, tragi aer in piept si pornesti la drum.

- februarie

    Am aflat ca port un sambure de viata. Fericita. Oarecum inconstienta (acum ma bucur pentru farama aceea de inconstienta) am pasit pe un drum nou.

- martie

    Martie m-a purtat prin locuri noi. Am vazut sate parasite. A fost un sentiment ciudat. Case parasite incalzindu-se sub raze prietenoase de soare. Ca si cum te-ai plimba prin tara Frumoasei din padurea adormita. Ma asteptam sa intalnesc o ursitoare sau o vrajitoare. Am intalnit un cocos de tabla semet pe o casa si o batranica ce ne-a indrumat pe unde sa iesim din sat. As fi vrut sa adopt o casuta si sa raman acolo.

- aprilie

    In aprilie am revazut locuri in care am copilarit. Am fost la Putna, Dragomiresti, Piatra Neamt, Humulesti. Am stat la soare in curtea bojdeucii in timp ce Alex aduna pietricele din jur. Am tanjit dupa bucurii si zambete.

- mai

    Mai e intotdeauna luna cu ziua lui Alex. Nu mai incape altceva si sper sa n-o umbreasca niciodata nimic.

- iunie

    Mare, soare, dor. Bratul Sithonia al peninsulei Halkidiki este superb.

- iulie

    Umbre.
    Pe 1 iulie am aflat prima data ca e ceva in neregula cu viata din mine. Crestea, dar nu crestea bine. Nu se va putea exprima niciodata in cuvinte disperarea aceea. N-a folosit ca toata lumea incerca sa ma convinga ca poate nu e nimic. A ajutat ca o multime de oameni extraordinari s-au mobilizat in jurul meu. Si a ajutat ca am avut in bratele cui sa plang cand simteam ca nu mai pot.

- august

    (Sper) Cea mai urata si grea perioada din toata viata mea.

- septembrie


    A plecat
    Pentru ca toata lumea se uita la mine intrebator si (mai ales) temator, m-am intors la munca. M-am gandit ca ciclul birou-pat ar putea sa ma salveze.

- octombrie

    M-am mutat. Intr-o casa noua. Intr-o viata noua. Cu o speranta noua. A fost greu, dar a meritat. De neinteles pentru unii, de condamnat pentru altii, pentru mine intra in categoria lucrurilor bune (fara nici un dubiu) pe care le-am facut pentru mine si pentru cei pe care ii iubesc nespus de mult.

- noiembrie

Noiembrie a venit ca o renastere. Totul e greu, doar ca de data asta totul e frumos. Exista sperante, asteptari, sprijin. Exista ziua de maine, anul viitor.

- decembrie

De decembrie, recunosc, mi-a fost frica. Dar a venit si a fost frumos, cald, rasfatat si plin. A trecut.

maybe SMART, maybe not

- o poza pe zi pentru ai mei
- permis de conducere
- o carte/ luna (at least)
- OCA
- coafor macar de 4 ori pe an
- dentist (grin)
- (macar) o iesire pe luna din orasul fara personalitate (aka Bucuresti)
- sa folosesc masina de cusut (:p)
- tocuri mai des
- make-up (:p)
- sa rad mai mult

LE:
- sa vizitez casa poporului

la multi ani!

:)