lucruri marunte

Zana Clopotel are praf de stele pe aripi si praf de zambet in par. Are picioare lungi si delicate si degete cantatoare. Zboara din gand in gand lasand in urma o carare luminoasa. Isi petrece diminetile imblanzind raze de soare si randuind norii pe cer. La pranz se odihneste pe umarul meu si se distreaza ravasind suvite din paru-mi bine strans in coada. Iar spre seara bate nerabdatoare din pantoful ce-l poarta in buzunarul ascuns. In pereti. In lentilele ochelarilor. In taste. In ganduri.
Noaptea e fericita. Aprinde stelute. Incalzeste vise. Parfumeaza suflet.
Din cand in cand se rasfata. Vrea lacrimi sa se imbaieze. Vrea soapte sa-si faca haine noi.
Cateodata isi pierde pantoful si rascoleste toata casa, agitata, in cautarea lui. Il regaseste de fiecare data in buzunarul secret si rade. Cand rade zana mea se starnesc furtuni de fericire.
Are un hamac agatat intr-un colt al sufletului meu. Cand ploua isi deschide o umbrela facuta dintr-un colt de curcubeu si isi face manichiura demonstrativ.
Ma tot gandesc cum sa ascund pantoful acela.

intrinsec

Mi-e pofta de salata de cartofi fierti, oua fierte si ceapa rosie.
Nu ca ar conta, dar asa ca idee.
(voi manca, desigur, din delicioasa musaca de dovlecel cu pui pe care am gatit-o de curand)

Castele de nisip

    Imi plac oamenii lipsiti de ipocrizie, care, indiferent daca respecta sau nu regulile societatii, au o sinceritate taioasa si o sensibilitate deosebita. N-am ajuns acolo, dar mi-ar place. Sa ai atata incredere in tine incat sa te relationezi mai intai la propria scara de valori si abia apoi la restul lumii. Sa stii ca valoarea ta nu e data de parerea sau de criteriile celorlalti, ca la finalul zilei gandurile tale te adorm sau te tin treaz, ca pentru tine raspunzi tu si nimeni altul. Mi se par magnifici astfel de oameni.
    De cateva saptamani in intersectia de la Razoare un barbat spala geamuri. Nu e agresiv. Nu e milog. Asculta ceva la niste casti (de telefon mobil sau mp3 player, inca nu m-am luminat), spala parbrize, face conversatie. Acum cateva luni, trecand pe langa geamul meu deschis mi-a urat "multa sanatate, doamna". Simplu. E impacat cu el. Stie cine e. Se citeste pe fata lui un soi de echilibru. Am avut dimineti in care i-am invidiat lipsa de zbatere interioara.
    Intr-o seara in drumul spre casa am zabovit la semaforul de la Unirea cateva minute. In fantana arteziana ce desparte cele doua sensuri un alt barbat se barbierea. Parea absent. Indiferent la sutele de masini din jurul lui. Impasibil la miile de oameni care s-au scurs pe langa el. Impacat. Gasise o metoda sa fie mai curat.
    De fiecare data cand intalnesc astfel de oameni ma uimeste cat de multe lucruri credem ca avem nevoie si pentru cat de multe lucruri ne risipim. E timpul pentru o noua reevaluare.