Mecanism bizar

Ma trezesc dimineata la prima geana de lumina. Marai. E prea devreme pentru realitate. Ma intorc din nou in bratele visurilor. Visul e inselator. Cateodata este acolo si ma scufund in ape racoroase, matasoase. Azi, insa (si nu e prima data), a fugit. Unde m-am intors se vedea doar un sir de patru usi de lemn de cires (ale sifonierului) pline de urme de degete (ale mele, ale lui, ale minunii). Ciudat la urmele astea e ca indiferent cat si cu ce le-as sterge ele raman acolo, incapatanate, trufase. Niciodata lemnul usilor sifonierului n-a mai stralucit ca in prima zi.
Dupa minute lungi de incercari renunt la vis. Alergarea dupa el m-a istovit atat de mult ca nici nu mi-l mai amintesc. Cum sa te intorci cand nu-ti mai amintesti la ce?
Sa incercam realitatea. Incepe incet si usor, aproape placut. Liniste - stapanii dorm inca. Racoare - soarele inca nu s-a intremat bine. Apa pe ochi, pieptan in par, ritualuri. Desi sunt treaza senzatia e de incremenire.
Desi incerc sa fiu atenta sa surprind momentul in care se pun toate in miscare, ma ia prin surprindere si de asta data: claxoane, frane, tipete, cereri, huruieli, reprosuri, sonerii, farfurii, furii .. A inceput, dar cand a inceput?
Apoi ma urc in masina si se face liniste. Incepe din nou. De data asta bine.

suceli

Stii sentimentul acela cand ai senzatia ca ai primit o lovitura zdravana in plex si te lupti sa respiri, toate se invart in jurul tau si tu incerci sa pari brav si nimeni sa nu-si dea seama cat de sfasietor doare? De ce atunci cand reusesti si nimeni nu zareste nici o licarire in ochii tai nu ai sentimentul victoriei ci al infrangerii? Ai reusit. Unde sunt laurii? Aaa, nimeni nu stie si nu apreciaza ceea ce tocmai ai facut. Daca ar stii, nu-i asa, n-ai mai fi reusit. Cata relativitate...

20 de saptamani

    Astazi minunea care inoata si creste la mine in burtica implineste 20 de saptamani ceea ce este un punct de referinta pentru mine. Ziua de astazi marcheaza jumatatea drumului pana la intalnirea cu puiul de om ce-mi va mai imbogati cu un milion de zambete viata.
    Fiind un moment de bilant as putea spune ca pana aici a fost mai usor decat prima data. Desi fiecare sarcina este o experienta unica nu ma pot abtine de la a cauta asemanari si deosebiri:
- cu siguranta am fost mai putin speriata, ceea ce a facut ca lucrurile sa fie mai usoare.
- pe de alta parte am fost mai obosita, ceea ce a facut ca lucrurile sa fie mai grele.
- n-a fost la fel de surprinzator, dar a fost mai duios.
- am avut aceleasi emotii la fiecare ecografie si am privit cu aceeasi placere la pozele alb-negru-gri primite de la ecograf.

Nu are inca un nume dar il iubesc cu tot sufletul si il astept cu drag si cu rabdare.

Obsesia zilei de azi

M-am indragostit de melodia asta, imi aminteste de ceva, dar nu-mi dau seama de ce anume.
Imi place vocea ei, imi place vocea lui si imi place mai ales cum se amesteca vocile lor.



si da, sunt de acor, acest clip arata infiorator