Am un copil. Not big deal. Desigur, nu-mi pot imagina viata fara el. E primul gand pe care il am. E o minune. Dar ca efort: not a big deal.
Acum vre-un an bona copilului meu imi spunea "Copiii cresc aproape singuri'. Si are dreptate. Cel mai mare stres il reprezinta faptul ca nu are cine sa-l recupereze de la gradinita.
Desigur, exista nopti in care nu dorm pentru ca nu stiu cum se va descurca la scoala, sau cum sa procedez pentru a-i insufla obiceiuri sanatoase. Dupa care ma gandesc la cum s-a desfasurat viata mea pana acum si ma gandesc ca nu-s tocmai element de referinta pentru obiceiuri sanatoase. Evident stiu ca e bine sa se spele pe dinti seara si dimineata, sa se spele pe maini. Dar sa stea linistit la masa? Eu citesc la masa cand sunt singura.
In fine, ideea pe care incercam sa mi-o notez este sa-mi amintesc sa nu mai fiu asa aspra cu el. Si sa am mai multa rabdare. Si sa imi amintesc constant ca este, probabil, singura persoana pe care o iubesc.
A, si sa-i fac un fratior sau o surioara. :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu