motivationale

Am un cont pe Twitter. No big deal. Citesc rar ce se scrie acolo, cam o data la cateva zile. Scriu si mai rar (traiesc cu senzatia ca toate lucrurile importante s-au spus deja si le detaliez doar pentru cei foarte apropiati - no need for twitter). Il folosesc ca sa aflu ce se mai intampla din mai multe surse. De dimineata l-am deschis ca sa vad care mai e starea de spirit a oamenilor in online. Si am dat peste link-ul asta Cele 10 reguli ale devenirii tale ca om. Nu spune nimic nou. De cel putin 15 ani tot redescopar lucrurile enumerate acolo (nu-s singura, vezi regula 10).
Insa sunt scrise atat de clar si de simplu incat am simtit nevoia sa le aduc si aici:

1. Vei primi un corp. poate sa-ti placa sau nu, corpul este al tau sa-l ai pentru toata perioada vietii.
2. Vei invata lectii. Esti inscris intr-o scoala informala, numita “viata”.
3. Nu exista greseli, sunt numai lectii. Cresterea este un proces al incercarilor, erorilor si al experimentarii. Experimentele “ratate” sunt la fel de importante ca si cele care reusesc.
4. Lectiile vor fi repetate pana cand sunt invatate. O lectie iti va fi prezentata sub mai multe forme, pana cand o inveti. Dupa ce ai invatat-o, vei putea trece la urmatoarea.
5. Lectiile din care vei invata nu se vor termina nicicand. Nici o parte a vietii nu este lipsita de ele. Daca esti viu, inseamna ca mai sunt inca lectii de invatat.
6. “Acolo nu este un loc mai bun decat “aici”. Cand “acolo”-ul tau a devenit “aici”, pur si simplu vei avea inca un “acolo” care va arata mai bine decat “aici”.
7. Ceilalti sunt doar niste reflectari ale tale. Nu poti iubi sau uri un aspect al celeilalte persoane decat daca reflecta ceva ce iubesti sau urasti la tine.
8. Ce realizezi in viata depinde de tine. Ai toate instrumentele si resursele de care ai nevoie. Ce faci cu ele depinde – iarasi! – numai de tine. Alegerea iti apartine.
9. Toate raspunsurile sunt in tine. Raspunsurile la intrebarile vietii sunt in tine. Tot ce ai nevoie este sa fii atent, sa asculti si sa ai incredere.
10. Vei uita toate acestea.

1 - evident dar greu de acceptat. Mai calc pe alaturi, dar de cele mai multe ori sunt ok cu mine
2,3,4,5 - le-am asimilat. Ma feresc de depresii permanente.
6 - teoretic, mda. Practic sunt cu mult mai conservatoare decat mi-ar place.
7,8,9 - ar putea parea descrierea de dictionar a egoismului. Dar nu e asa. Abia cand reusesti sa iti centrezi universul in tine si sa ramai echilibrat poti intelege ca ceilalti sunt diferiti de tine si ii poti intelege ca persoane separate de tine. E cea mai grea lectie pe care incepem sa o invatam din clipa in care ne nastem.
10 :-), o, da.

[usor patetica zilele astea - de la sarbatori, imi va trece]

Femeile

Imi plac femeile imbracate in costume elegante din lana moale, cu coafura impecabila si machiajul perfect asezat la locul lui.
Imi plac femeile imbracate in blugi, tricou, cu parul dezordonat si cercei haiosi.
Imi plac femeile in haine groase, cu manusi, fular si caciula pana deasupra sprancenelor.
Pantofi cu toc, sandale, cizme, adidasi, ghete, bocanci, papuci. O varietate de incaltari asezate la picioarele lor, purtandu-le prin zi sau prin noapte, unele ingaduitoare, altele stricte. Dresuri albe, negre, roz, albastre, colorate, indungate, pictate. Unele vesele, unele serioase, altele enigmatice sau jucause. Tricouri, camasi, bluze. Blugi largi, blugi stramti, blugi perfecti. Fuste scurte, lungi, stramte, largi, inflorate, impestritate, colorate, sobre. Rochii...(dar cate nu spun rochiile...).
O intreaga risipa de invelisuri care le ascund si le descopera.
De fapt imi plac femeile care zambesc cald si se simt bine cu ele si cu restul lumii. Lumineaza si incalzesc.

In mintea copiilor

O pisica mica-mica
Fuge-n coada c-o furnica


[liber la continuari]

Melancolii de mama

    2:00 in plina noapte. Intuneric, ceas de somn. Ma trezesc brusc cu inima batand nebuneste. Ma ridic din pat indreptandu-ma catre camera copilului. Ma opreste la marginea patului gandul ca nu este acasa. In noaptea asta doarme cu tatal lui. Incerc sa-mi dau seama ce m-a trezit. Vocea de langa mine ma intreaba protectoare ce s-a intamplat, incercand sa ma ajute. Afara se aude indepartandu-se o sirena de ambulanta. Probabil ca asta a fost. Iau telefonul cantarind daca sa sun sau nu. Ma concetrez incercand sa-mi dau seama daca e bine sau s-a intamplat ceva. Imi vine in minte imaginea copilului dormind adanc, invelit peste burta, cu picioarele dezgolite. Linistit. Aproape ii aud rasuflarea. E bine. Ma cuibaresc pe umarul care ma iubeste si dorm in continuare.
    As vrea sa-l ocrotesc tot timpul, sa-l pastrez sub privirea mea fara incetare, sa-l stiu acolo langa mine, departe de oameni cu care nu sunt de acord, ferit de tot ce i se poate intampla. Ferit de tot ce i se poate intampla... Apoi ma trezesc din egoismul monstruos pe care doar mamele il traiesc si il las sa respire, sa se bucure, sa se lupte, sa-si aleaga prieteni, sa se certe cu ei, sa-si iubeasca parintii in felul lui, sa traiasca. Fiecare zi e un nou pas facut de copil pe drumul lui. Sper doar sa fiu acolo cand are greutati prea mari de dus ca sa-l ajut (si sa tin minte ca e drumul lui).

indiferent de anotimp

when I look into his eyes the whole world blooms

lucruri marunte

Zana Clopotel are praf de stele pe aripi si praf de zambet in par. Are picioare lungi si delicate si degete cantatoare. Zboara din gand in gand lasand in urma o carare luminoasa. Isi petrece diminetile imblanzind raze de soare si randuind norii pe cer. La pranz se odihneste pe umarul meu si se distreaza ravasind suvite din paru-mi bine strans in coada. Iar spre seara bate nerabdatoare din pantoful ce-l poarta in buzunarul ascuns. In pereti. In lentilele ochelarilor. In taste. In ganduri.
Noaptea e fericita. Aprinde stelute. Incalzeste vise. Parfumeaza suflet.
Din cand in cand se rasfata. Vrea lacrimi sa se imbaieze. Vrea soapte sa-si faca haine noi.
Cateodata isi pierde pantoful si rascoleste toata casa, agitata, in cautarea lui. Il regaseste de fiecare data in buzunarul secret si rade. Cand rade zana mea se starnesc furtuni de fericire.
Are un hamac agatat intr-un colt al sufletului meu. Cand ploua isi deschide o umbrela facuta dintr-un colt de curcubeu si isi face manichiura demonstrativ.
Ma tot gandesc cum sa ascund pantoful acela.

intrinsec

Mi-e pofta de salata de cartofi fierti, oua fierte si ceapa rosie.
Nu ca ar conta, dar asa ca idee.
(voi manca, desigur, din delicioasa musaca de dovlecel cu pui pe care am gatit-o de curand)

Castele de nisip

    Imi plac oamenii lipsiti de ipocrizie, care, indiferent daca respecta sau nu regulile societatii, au o sinceritate taioasa si o sensibilitate deosebita. N-am ajuns acolo, dar mi-ar place. Sa ai atata incredere in tine incat sa te relationezi mai intai la propria scara de valori si abia apoi la restul lumii. Sa stii ca valoarea ta nu e data de parerea sau de criteriile celorlalti, ca la finalul zilei gandurile tale te adorm sau te tin treaz, ca pentru tine raspunzi tu si nimeni altul. Mi se par magnifici astfel de oameni.
    De cateva saptamani in intersectia de la Razoare un barbat spala geamuri. Nu e agresiv. Nu e milog. Asculta ceva la niste casti (de telefon mobil sau mp3 player, inca nu m-am luminat), spala parbrize, face conversatie. Acum cateva luni, trecand pe langa geamul meu deschis mi-a urat "multa sanatate, doamna". Simplu. E impacat cu el. Stie cine e. Se citeste pe fata lui un soi de echilibru. Am avut dimineti in care i-am invidiat lipsa de zbatere interioara.
    Intr-o seara in drumul spre casa am zabovit la semaforul de la Unirea cateva minute. In fantana arteziana ce desparte cele doua sensuri un alt barbat se barbierea. Parea absent. Indiferent la sutele de masini din jurul lui. Impasibil la miile de oameni care s-au scurs pe langa el. Impacat. Gasise o metoda sa fie mai curat.
    De fiecare data cand intalnesc astfel de oameni ma uimeste cat de multe lucruri credem ca avem nevoie si pentru cat de multe lucruri ne risipim. E timpul pentru o noua reevaluare.

Dureri

Nu mi-am tinut niciodata mezinul in brate. Nu l-am auzit plangand. Nu l-am alaptat. Nu l-am spalat. Nu l-am plimbat. N-a stat niciodata in caruciorul pe care i-l alesesem cu dragoste. I-am zambit. L-am sarutat. I-am spus cat de mult il iubesc. L-am tinut de mana. I-am mangaiat piciorusul. Nu mirosea dumnezeieste a lapte si a suflet cum miros bebelusii, ci a medicamente si a durere. Ne-am privit de cateva ori. I-am fost mama?

Sa se odihneasca in pace

N-am cuvinte.

cand asculti povesti cu mintea de adult

Intr-una din diminetile trecute, Alex, intaiul meu nascut :), asculta o poveste. "Fata babei si fata mosneagului". Sunt povesti de pe discuri de vinil, de demult, din copilaria mea.
Mi-a ramas in minte o frantura: dupa ce mosul si-a trimis (ca sa ma exprim delicat) fata de acasa de gura babei, a mers fata ce-a mers si a dat de un izvor, un par, un cuptor si o catelusa. S-a ingrijit de toate cu bagare de seama si a pornit de fiecare data mai departe. Eh, la un moment dat, zice povestea, s-ar fi ratacit si ma tot intreb de atunci cum e posibil asa ceva. Cum te poti rataci cand nu stii unde mergi?
Eu clar ma simt zilele astea ratacita pentru ca nu stiu unde ma duce drumul asta pe care merg si n-am idee incotro ma indrept si nu stiu ce vreau. Dar fata mosneagului? Stia unde merge? Cum s-a ratacit asa dintr-o data? Si inainte sa ajunga la izvor sau la cuptor sau la catelusa stia unde merge, unde o duce drumul, ce cauta? Si apoi a uitat brusc? O fi facut insolatie...

30 de saptamani

Astazi puiutul meu viteaz si mare cat Tom-Degetel a implinit o saptamana. Mai adunam una la cele 29 pe care le avea cand s-a nascut. Si asteptam.

Mecanism bizar

Ma trezesc dimineata la prima geana de lumina. Marai. E prea devreme pentru realitate. Ma intorc din nou in bratele visurilor. Visul e inselator. Cateodata este acolo si ma scufund in ape racoroase, matasoase. Azi, insa (si nu e prima data), a fugit. Unde m-am intors se vedea doar un sir de patru usi de lemn de cires (ale sifonierului) pline de urme de degete (ale mele, ale lui, ale minunii). Ciudat la urmele astea e ca indiferent cat si cu ce le-as sterge ele raman acolo, incapatanate, trufase. Niciodata lemnul usilor sifonierului n-a mai stralucit ca in prima zi.
Dupa minute lungi de incercari renunt la vis. Alergarea dupa el m-a istovit atat de mult ca nici nu mi-l mai amintesc. Cum sa te intorci cand nu-ti mai amintesti la ce?
Sa incercam realitatea. Incepe incet si usor, aproape placut. Liniste - stapanii dorm inca. Racoare - soarele inca nu s-a intremat bine. Apa pe ochi, pieptan in par, ritualuri. Desi sunt treaza senzatia e de incremenire.
Desi incerc sa fiu atenta sa surprind momentul in care se pun toate in miscare, ma ia prin surprindere si de asta data: claxoane, frane, tipete, cereri, huruieli, reprosuri, sonerii, farfurii, furii .. A inceput, dar cand a inceput?
Apoi ma urc in masina si se face liniste. Incepe din nou. De data asta bine.

suceli

Stii sentimentul acela cand ai senzatia ca ai primit o lovitura zdravana in plex si te lupti sa respiri, toate se invart in jurul tau si tu incerci sa pari brav si nimeni sa nu-si dea seama cat de sfasietor doare? De ce atunci cand reusesti si nimeni nu zareste nici o licarire in ochii tai nu ai sentimentul victoriei ci al infrangerii? Ai reusit. Unde sunt laurii? Aaa, nimeni nu stie si nu apreciaza ceea ce tocmai ai facut. Daca ar stii, nu-i asa, n-ai mai fi reusit. Cata relativitate...

20 de saptamani

    Astazi minunea care inoata si creste la mine in burtica implineste 20 de saptamani ceea ce este un punct de referinta pentru mine. Ziua de astazi marcheaza jumatatea drumului pana la intalnirea cu puiul de om ce-mi va mai imbogati cu un milion de zambete viata.
    Fiind un moment de bilant as putea spune ca pana aici a fost mai usor decat prima data. Desi fiecare sarcina este o experienta unica nu ma pot abtine de la a cauta asemanari si deosebiri:
- cu siguranta am fost mai putin speriata, ceea ce a facut ca lucrurile sa fie mai usoare.
- pe de alta parte am fost mai obosita, ceea ce a facut ca lucrurile sa fie mai grele.
- n-a fost la fel de surprinzator, dar a fost mai duios.
- am avut aceleasi emotii la fiecare ecografie si am privit cu aceeasi placere la pozele alb-negru-gri primite de la ecograf.

Nu are inca un nume dar il iubesc cu tot sufletul si il astept cu drag si cu rabdare.

Obsesia zilei de azi

M-am indragostit de melodia asta, imi aminteste de ceva, dar nu-mi dau seama de ce anume.
Imi place vocea ei, imi place vocea lui si imi place mai ales cum se amesteca vocile lor.



si da, sunt de acor, acest clip arata infiorator

stare de fapt

Pana acum am descoperit asa:
- am o parere foarte proasta despre mine si sunt foarte mandra, in acelasi timp. Ceea ce se poate dovedi complicat si, mai ales, obositor.
- visez in culori. Aprinse, fierbinti si taioase. Azi noapte am visat mov.lila si alte astfel de culori. Ca tot veni vorba de vise, de cateva (3) luni visez violent. In cele mai fericite nopti e vorba de altii. In cele mai multe, alerg, ma lupt, ma cert, tip, incerc sa-mi ocrotesc copilul. Obositor.
- am o perioada plata din punct de vedere intelectual. Fiecare lucru e dificil si cea mai mica intrerupere se dovedeste fatala pentru insiruirea gandurilor
Vom reveni cu amanunte.
Iata, proaspat intoarsa de la o ecografie, mentionez frica de cabinete medicale si de personal medical. Adica pana la urma o ecografie este cea mai putin intruziva (fizic si psihic) interventie dintre cele pe care le-am suportat in cei 30 de ani. Eram aproape panicata. A trebuit sa-mi repet (precum in bancul cu blonda): inspira-expira.

cum am descoperit apa calda

    Despre nebunia de sarcina s-au scris multe de-a lungul vremurilor. Chiar si cine nu a citit nimic despre ce se intampla cu organismul unei femei in sarcina stie (instinctiv, cred) ca o femeie insarcinata nu seamana deloc cu femeia neinsarcinata care era inainte. Plus ca femeia neinsarcinata care va deveni (peste cel mult 10 luni) nu va semana decat oarecum cu femeia care a fost inainte.
    Acestea fiind spuse voi incerca sa relatez cum am descoperit eu ieri ca al meu fiu care in curand va implini 5 ani nu mai este bebelus (stiu, pare la mintea cocosului, dar aveti rabdare).
    Ca urmare a faptului ca tocmai mi s-au imprastiat, pentru o vreme, balaurii panicii prin intermediul unei ecografii ce mi-a infatisat un pui de om ocupat sa creasca bine si corect in interiorul meu, am luat la vizionat toate pozele din primul an al lui Alex pe care le-am avut la indemana. Am reanalizat fiecare schimbare surprinsa de aparat. Mi-am reamintit fiecare sentiment. Mi-am amintit lunile in care tot universul meu se reducea la privirile, zambetele, incruntarile, miscarile, nevoile si dorintele unui ghemotoc de oase, carne si sange. Micul terorist in slujba caruia prestam cu placere. Am simtit din nou nevoia imperioasa de a fi in preajma lui pentru a putea sa respir. M-am gandit cu drag cat de multe a realizat puiul meu care acum isi sustine coerent punctele de vedere. Si, evident, mi s-a facut foarte dor de el.
    Cu aceste ganduri in minte m-am dus spre casa unde ma asteptam sa-mi imbratisez dragastos piticul, sa-l ciufulesc, sa-i pregatesc masa cu drag si alte dulceturi. In schimb am avut parte de un dus rece: batut din picior, aruncat de jucarii, tipete la masa si tot tacamul (oricine are un copil de 4-5 ani in casa stie despre ce vorbesc).
    Dupa ce m-am inchis in dormitor si am lasat tatal sa spele si culce copilul, am avut un moment de revelatie: el are aproape 5 ani si ca urmare cu totul alte nevoi, printre care se numara si nevoia de spatiu, nevoia de provocari si desigur, nevoia de a face SINGUR alegeri. Lucruri pe care le stiam foarte bine acum 3 zile.
    Maine voi descoperi ca pamantul se invarte. Sau cine stie ce alt lucru evident.

Dialoguri naucitoare (II)

Duminica seara parcasem langa o florarie sa cumpere tati flori pentru doamnele educatoare si asteptam impreuna cu Alex in masina.
- Unde e tati? De ce nu vine mai repede?
- Tati este la florarie ca sa cumpere flori pentru doamnele educatoare.
- De ce?
- Pai astazi este ziua femei si e frumos sa le duci doamnelor de la gradinita, maine, cate un buchet de flori.
- Da' tu nu esti femeie?
- Ba da.
- Pai trebuie sa iti dam si tie flori.
- Asa este.
Intre timp se intoarce tati, pune florile pentru doamne in porbagaj si imi inmaneaza un buchet de flori cu mentiunea "astea sunt special pentru tine".
- (Alex, in lacrimi) NU-I CORECT! EU VROIAM SA II DAU FLORI LU' MAMI!
Noi blocati; tati da jos baiatul, "hai sa ii luam flori mamei sa i le dai tu".
Se intorc cu un buchet superb de trandafiri pe care mi le da Alex impreuna cu pupicii si imbratisarea aferenta.
- Uite ce flori frumoase ti-am adus eu. Eu le-am ales. (iar plangand) Hai sa ducem astea (aratand spre florile pe care le-am primit de la tati) inapoi.

despre neobisnuit in mod obisnuit

     De dimineata am plecat incarcata spre serviciu: rucsac prea greu (pentru obisnuintele mele), sacosa cu echipament (pentru sala la care nu am chef sa ma duc), zapada afara, maraiala in creier. Oprire la ghereta cu bilete/abonamente RATB unde incerc sa scot bani si cartela fara a imi imprastia toate posesiunile printre picioarele trecatorilor (reusesc). Cu concetrare maxima raspund la intrebarile abia soptite ale vanzatoarei. Incerc (fara succes) sa bag cartela de plastic in aparatele care citesc cartele de hartie. Ma mut mai la dreapta la aparatul adecvat (nu inainte sa incerc sa inteleg de ce cartela e mai lata decat fanta cititorului). Vine trenul, ma urc, scot cartea. Se lasa linistea. Binecuvantata senzatie cand ai impresia ca in jurul tau realitatea a fost pusa pe "Mute" si din piese ca de lego se construieste o alta lume. Uite in dreapta un halat de medic, in stanga o bunica autoritara, un pic mai in spate un grup galagios de oameni - inca nu stii nimic despre cine sunt ei, miroase puternic a cafea (ca aceea pe care tu nu ai reusit sa o bei inainte de a pleca de acasa) in spate rasare o o vie, niste viermi de matase, un soare turc-grecesc. In fata literele se aseaza in cuvinte si cuvintele se aseaza in fraze si zboara ca fluturii. :)
    Imi plac in mod deosebit cartile care spun lucruri extraordinare ca si cum te-ar informa despre starea vremii. Asa m-a fascinat Salman Rushdie anul trecut. Era ca si cum te-ar chema la masa si ar sporovai despre cat mai costa uleiul, faina, laptele, carnea, castravetii in timp ce-ti intinde bucatele pe masa "uite si niste branza de burduf -ce s-a mai scumpit dom'le, extraordinar-, si niste mamaliguta -rotunda si galbena ca soarele-, si ia si niste ceapa - am cumparat-o de pe marginea drumului, chiar langa Buzau, niste hoti, nu mai e lumea ce era pe vremea mea-, si uite si niste licoare din asta care te face invizibil, nu mare lucru.Iar de mai ramane loc aduc si niste ambrozie, calitatea I. Pofta buna. Doamne-ajuta!"
     Acum citesc Middlesex (Jeffrey Eugenides) si am aceeasi senzatie. De lucru greu, povestit intr-un mod accesibil, neconformist, pe care, daca reusesti sa iti lasi parerile anterioare putin deoparte, ai putea sa-l intelegi.
    Desigur, am citit primele 20-30 de pagini. Cum s-ar spune: nici n-am inceput bine. Dar sunt convinsa ca il voi citi cu placere.
    Ne mai auzim.

un om intre pietre

    Am pe birou o statuie (cum o fi diminutivul de la statuie?) de vreo 3 cm: o silueta ce-si imbratiseaza genunchii si-si sprijina fruntea pe ei. Alba. Am cumparat-o intr-una din vacantele petrecute in Grecia, cred ca in jumatatea de zi petrecuta prin Atena. Este obiectul meu preferat. Am avut-o langa mine in toate joburile pe care le-am prestat in ultimii 3 ani. Am fost la un moment dat detasata la un client: am luat-o cu mine. Ma linisteste. E ca si cum m-as uita in oglinda si as vedea ca inca mai sunt acolo, cu doua maini, doua picioare, un nas, o gura, doi ochi, un suflet. Nu m-am transformat intr-un monstru. Inca ma descurc. Inca am unde sa ma intorc.
    Langa ea sunt doua pietre: una mov-roz-lila cumparata de la Rasnov intr-o zi frumoasa de toamna cand a inceput sa mi se destrame lumea si simteam nevoie de ceva solid. E lucioasa si plina de ape, si isi schimba culoarea.
    Cealalta piatra, adusa de la varful Omul, e o amintire in care am crezut.
    Amandoua dor, amandoua imi sunt dragi.
    Cand le ating imi amintesc franturi de zambete, nori in priviri, promisiuni incalcate, rasarituri, apusuri, fosnet de valuri, miros de rasini, pete de iarba in genunchi. Imi amintesc de ce am parul lung, de ce tac, de ce vorbesc si de ce aud in permanenta muzica.


    Voi unde va pastrati crampeiele de viata?

Moment crucial: leapsa

    Trebuie sa recunosc ca mi-a facut placere cand Suzi (OMG! Suzi as in www.moara-lu-bunicu.org, ca sa fie clar la toata lumea si sa stiu si eu peste ani cand ma voi uita intrebandu-ma care Suzi - asta daca imi voi aminti ca am scris candva undeva ceva relevant pentru mine la un moment dat - de emotie m-am imbarligat asa) mi-a propus sa raspund si eu la intrebarile ei. Bine, recunosc ca m-am bagat in seama si am raspuns la una dintre ele cu un comentariu macabru (care nici macar nu-mi apartine, dar nu mai stiu din ce banc l-am cules).
    Here I go (experienta la introduceri n-am, dupa cum n-am nici la incheieri, sunt toata o desfasurare a actiunii):

1. Ce iti place sa faci atat de mult, incat ai plati pentru asta?
    imi place sa ma imbrac: platesc pentru asta
    imi place sa mananc: si pentru asta platesc
    imi place sa am lucruri: le platesc pe toate
    imi place cafeaua: o avere
    mi-ar place un sclav: l-as cumpara
    Daca ma gandesc mai mult constat ca toate lucrurile care imi place sa le fac le-am platit/le platesc.
Hm, am avut un colt de razgandire la ideea de sex platit, dar si pe acela il platesc intr-o forma sau alta pana al urma asa ca raman la afirmatia anterioara. What goes around, comes around. Sau era invers?

2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
    Incepand din clipa in care as afla as fi blocata (probabil) intr-o panica primordiala si as irosi primele x zile incercand sa scap de groaza evenimentului imuabil. Ulterior (probabil) m-as indragosti nebuneste de cea mai nepotrivita persoana pentru mine. Si mi-as injumatati programul de munca si as petrece o GRAMADA de timp cu fi'miu. Si as cauta persoana potrivita sa ii poarte de grija si sa-l iubeasca mai departe.
    Stiu, ar fi trebuit sa ma gandesc intai la copil si apoi sa ma indragostesc, dar dintr-o sinceritate deosebita am zis sa zic adevarul.

3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
    Evident nu. Daca as castiga un milion de euro neimpozabil as face toate lucrurile pentru care acum muncesc ca sa adun bani ca sa le fac in concedii. Raspunsul este valabil si pentru milionul de dolari impozitabil. :p

4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
    Cel mai important ziar din tara ar fi din seria Libertatea :): "Asezamantul pentru saraci infiintat de femeia de succes Maria a fost inchis datorita lipsei de activitate"

5. Ce vrei sa spuna prietenii tai despre tine la ceremonia ta funerara?
    Aici imi mentin raspunsul initial: Uite, misca!

6. Dar pe piatra ta funerara ce vrei sa scrie despre tine?
    Odihneasca-se in pace (cred)

7. Cand erai mic ce le raspundeai celor mari la intrebarea: Tu ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
    Profesoara. (evident sunt antitalent in materie si m-am lasat).

9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
    Asa m-a invatat pe mine mama ca e bine.

10. Daca ai putea acum sa te proiectezi in viitor, in ultima zi a vietii tale si sa iti iei un interviu, care sunt trei intrebari pe care ti le-ai adresa?
    La intrebarea asta nu pot sa raspund. Pentru mine batranetea este sinonima cu tacerea. In fata unui om batran tac instinctiv. Acuma cum ar fi ca ultima mea zi sa fie azi? Tot nu stiu ce sa intreb, dar am mai zis ca nu prea le am cu finalurile asa ca nici acesta nu face exceptie.

De dat mai departe (cum se obisnuieste) n-o dau pentru ca nu stiu cum.

Dialoguri naucitoare

- mami, eu cand o sa nasc un copil, de unde o sa stiu ce nume sa-i pun?
- mami, tu n-o sa poti sa nasti un copil
- cand o sa fiu mare!
- nici cand o sa fii mare n-o sa poti sa nasti un copil
- de ce? numai fetele pot?
- da, doar fetele pot
- dar Veronica de la mine de la gradinita nu e destul de mare...

Post pentru mine

Am un copil. Not big deal. Desigur, nu-mi pot imagina viata fara el. E primul gand pe care il am. E o minune. Dar ca efort: not a big deal.
Acum vre-un an bona copilului meu imi spunea "Copiii cresc aproape singuri'. Si are dreptate. Cel mai mare stres il reprezinta faptul ca nu are cine sa-l recupereze de la gradinita.
Desigur, exista nopti in care nu dorm pentru ca nu stiu cum se va descurca la scoala, sau cum sa procedez pentru a-i insufla obiceiuri sanatoase. Dupa care ma gandesc la cum s-a desfasurat viata mea pana acum si ma gandesc ca nu-s tocmai element de referinta pentru obiceiuri sanatoase. Evident stiu ca e bine sa se spele pe dinti seara si dimineata, sa se spele pe maini. Dar sa stea linistit la masa? Eu citesc la masa cand sunt singura.
In fine, ideea pe care incercam sa mi-o notez este sa-mi amintesc sa nu mai fiu asa aspra cu el. Si sa am mai multa rabdare. Si sa imi amintesc constant ca este, probabil, singura persoana pe care o iubesc.
A, si sa-i fac un fratior sau o surioara. :)

cu uimirea in privire

"inca mai caut barbatul care sa ma faca sa-l privesc cu admiratie fara sa-si dea seama"
In plimbarile mele prin gerul de aseara, in cautarea unui lucru anume pentru cineva anume, am traversat zona veche a Bucurestilor (Lipscani). Strazile aveau mirosul tineretilor mele :).
Mi-am amintit franturi de canturi si versuri. Si mi-am dat seama ca imi doresc sa fiu uimita in mod placut. De sensibilitati ascunse ale unor oameni aparent normali. Si ca mi-ar place ca orasul asta sa fie mai frumos si mai putin diform.