Am o saptamana de cand imi pun intrebari esentiale: cine am devenit? Pentru ce traiesc? Traiesc? Pentru ce muncesc? Unde ma duc?
Acum 5 ani aveam teluri. Acum ma vad urcand. Oare pot face fata? Oare ar trebui sa ma multumesc cu rolul de casnica? Odata mi-a aparut evident ca rolul imi este imposibil. Ca incercarea de a ma limita la acel rol ma micsoreaza in feluri dureroare. Deci nu e pentru mine.
Si am dat de o carte (ciudat cum in momente cruciale ma gasesc intotdeauna in mana cu o carte care pare a-mi raspunde) de a lui Saint Exupery (din nou ciudat cum in momente de rascruce cartile lui imi arata sensul lucrurilor). Si ma gandesc acum ca, de fapt, viata e o lupta cu destinul. Ca el nu ti se da ca sa-l traiesti ci ca sa te lupti cu el si sa il modelezi in timp ce el te modeleaza pe tine si ca trebuie sa iti arunci in lupta toate fortele ca sa ai parte de o lupta dreapta.
Destul. Ma duc sa visez....
