Puterea lui Încă

    Am urmărit cu Petru într-una din serile trecute un TedTalk (o prezentare dintr-un TedTalk) care vorbea despre felul în care ne raportăm la probleme ne schimbă creierul (deși știu că e un pic de auto-argument în această exprimare, pentru că raportarea este tot în creier, nu știu cum să formulez altfel ce vreau să spun).

    Prezentarea era/este a unui dr psiholog, Carol Dweck, și prezintă ceva ce nu era nou pentru mine: plasticitatea creierul - capacitatea creierului de a dezvolta noi conexiuni la orice vârstă. Nu a fost o informație nouă nici pentru Petru pentru că i-am tot servit-o de-a lungul timpului ori de câte ori îmi răspunde cu „Eu nu știu/pot ...... ” și nici măcar nu este o prezentare foarte captivantă (cum a fost cea a lui Tim Urban*) despre procrastinare), însă ca părinți ne trezim de multe ori penalizați încă de la startul oricărei conversații cu adolescenții personali așa că orice altă sursă de informație este utilă.

    În plus, Carol Dweck are o undiță pe care o pot folosi din nou și din nou și din nou: ori de câte ori aud „Eu nu (știu/pot) să (vorbesc/povestesc/rezolv/construiesc/gătesc/clătesc/adăugați ce vreți voi aici)” pot pur și simplu să adaug un singur cuvânt pentru a schimba sensul discuție: „încă”. „Eu nu știu să înot încă” este cu totul altceva decât „Eu nu știu să înot.”

    Însă motivul pentru care m-am decis să scriu această postare este altul și ține de experiența mea personală.
    Am folosit de-a lungul anilor de multe ori resurse educaționale on-line, dar am fost (și încă sunt) un mare fan al cursurilor MOOC.
    Așa l-am „cunoscut” pe Yuval Noah Harari prin intermediul cursului lui A Brief History of Humankind (Coursera). 
    Am re-studiat statistica și teoria probabilităților ajungând să înțeleg și să folosesc cunoștințe pe care le credeam inutile din facultate. 
    Am învățat cum să-i învăț pe copii matematica urmând cursul How to Learn Math! al lui Jo Boaler (care nu mai este gratuit între timp, dar pe care l-am apreciat și l-aș recomanda oricărui profesor de matematică și mai ales oricărui învățător).
    Au fost cursuri de vorbit în public, de apreciat arta, de adoptat un stil de viață activ, și lista poate continua destul de mult.

    Au fost însă destul de multe cursuri la care am renunțat. Nu e neapărat un lucru negativ - nici referitor la cursuri, nici referitor la mine. Sunt anumite lucruri despre care am descoperit că nu mă interesează de fapt, spre exemplu antropologia nativilor australieni. Ce mă deranja pe mine erau subiectele care mă interesau dar nu reușeam să le parcurg în timpul alocat de platformă: fie pentru că nu aveam timp la momentul respectiv, fie pentru că materia era prea densă pentru mine. Problema era că nu reveneam la ele, le consideram deasupra abilităților mele și renunțam.
    Până de curând.
    Am decis pe la începutul primăverii că vreau să învăț programare funcțională și cel mai bun curs pentru a mă familiariza era Functional Programming Principles in Scala (Coursera) al lui Martin Odersky. Din momentul în care m-am înscris până în prezent s-au terminat 2 serii de curs. Ar fi trebuit să mă descurajez până acum dar pare că perseverez: mă tot mut de la o sesiune la următoarea fără să mă mai judec. Îmi acord timpul de care am nevoie să înțeleg ce am de făcut. Presupun că se va termina și seria actuală înainte ca eu să termin cursul (mai am de parcurs o săptămână din cele 6), dar încă învăț și asta e important.
Bravo mie 👍😊


----
*) dacă nu știți cine e Tim Urban și care este TedTalk-ul lui despre procrastinare: nu știți ce pierdeți, remediați repede-repede

Și nu pot să nu las aici și linkurile seriei de pe site-ul lui Wait But Why.
Why procrastinators procrastinate
How to beat procrastination
Procrastination Matrix