Pisica lui Dalai Lama, David Michie

    Am cumpărat cartea asta din curiozitate.

    În primul rând m-a atras titlul, apoi coperta (e o jumătate de pisică pe copertă!!!) și, în cele din urmă, sinopsisul a fost unul de succes.

Înfometată și demnă de milă, o pisicuță murdară este salvată din cartierele sărăcăcioase din New Delhi și are șansa unei vieți pe care nu și-o imaginase vreodată. Într-un sanctuar frumos care dă spre munții Himalaya acoperiți de zăpadă, ea își începe noua existență ca pisică a lui Dalai Lama

     Pare a fi o rețetă de succes.
     E o carte precum pisica de pe copertă: drăguță. Un pui de pisică salvat de Sfinția Sa își povestește începutul călătoriei spre bodhicatva (aluzie la bodhisattva - ființă iluminată) prezentând câteva dintre preceptele budismului într-un limbaj simplu și cu exemple concrete atât din lumea umană, cât și aplicate la existența ei de pisică.

 Principalul mod este de a trece de la centrarea pe sine la centrarea pe altii. este - cum spui tu - un paradox în care, cu cât ne concentrăm mai mult pe gândurile asupra binelui celorlalți, cu atât mai fericiți devenim. Numesc asta a fi egoist într-un mod înțelept.

***

 Pe cât posibil, este de folos să ne gândim la toate celelalte ființe ca fiind ca noi. Fiecare ființă caută să fie fericită. Fiecare ființă încearcă să evite suferința. Nu sunt obiecte sau lucruri care sa fie folosite pentru folosul nostru.

     Sunt câteva personaje, mai degrabă creionate decât bine conturate, în jurul cărora se învârte existența micului Rinpoche: Chogyal, Tenzin, doamna Trinci, Frank și, desigur, Dalai Lama. Doamna Trinci este preferata me (imediat după pisică, evident).
     E o carte potrivită pentru copiii ce abia intră în adolescență sau pentru oamenii ce nu iau adolescența și maturitatea chiar în tragic și își păstrează o fărâmă de copilărie.