Stiti aura aia pe care o are expresia "concediu de odihna"? Aceeasi incarcatura de speranta pe care o asezam peste cuvantul (imprumutat, dar ce conteaza) "weekend", doar la scara mai mare.
Concediul de odihna ar trebui sa fie (duh!?) odihnitor. Nu? Ei bine, nu. Eu nu am mai prins concediu de odihna odihnitor de cel putin 7 ani. Si nu ma astept sa prind unul in urmatorii 7.
Concediile noastre sunt frumoase, memorabile, pline, creatoare de amintiri de neuitat, dar niciodata odihnitoare :) .
Vara aceasta am luat drumul catre mare, dar cumva ocolit. Ne-am stabilit cartierul general la Grindul Lupilor, incercand sa impacam pe toata lumea (unii dintre noi nu se inteleg foarte bine cu soarele si unii dintre noi adora marea, nisipul, soarele, scoicile).
La Grindul Lupilor am gasit o camera imensa (atat de imensa incat am incaput toti 5, cu bagaje cu tot, fara sa ne calcam pe picioare), o piscina ok, un loc de joaca uimitor (cu casute de lemn si topogane si leagane si balansoare), o pereche de pisici adorabile, un iaz cu broscute (nu testoase, ci saltarete :) ) si personal foarte amabil si saritor.
Ana s-a declarat stapana pe o casuta din clipa in care a pus ochii pe ea: "CASUTA MEA!". A urcat si coborat scarile casutei cu pricina cu fata, cu spatele, asistata, singura, cu inghetata in mana si in multe alte moduri pe care nu mi le mai amintesc. Cum avea 2 minute de pauza de la ceva cum o zbughea in casuta respectiva si incepea sa-i inchida si deschida obloanele.
Camera era la parter, langa usa care dadea spre piscina si spre restaurant. Perfect - fara scari de urcat si coborat, fara pericolul de a uita unul dintre copii care e usa spre camera noastra.
O camera racoroasa ziua, placuta noaptea si curata - o data la doua zile s-au schimbat lenjeriile si prosoapele, s-a aspirat si s-a scos gunoiul din camera (cu trei copii in camera, gunoiul era un punct important pe lista). Pentru baieti ne-au aranjat doua paturi pliante incapatoare, iar patul matrimonial era suficient de generos cat sa incapem noi doi, impreuna cu Ana, fara sa ne stingherim.
Piscina a fost punctul de atractie central pentru baieti. Ana a intrat si ea in apa, insa doar in bratele noastre, nu am reusit sa o apropiem de vre-un colac. Ba mai mult, Ana a facut si o plonjare artistica de pe marginea piscinei chiar pe langa mana mea. Am scos-o suficient de repede din apa - inca nu ii intrase apa in nas - si nu s-a speriat.
Locul de joaca din curte avea de toate si a iscat multe hohote de ras in fiecare seara (dupa ce ne tapetam bine cu Autan ca sa tinem tantarii la distanta).
Pisicile au fost doua: o pisica si un motan. Motanul era destul de salbatic si retras, avea un ochi defect si raspundea (spre deliciul Anei) la numele de Chiorul. Pisica era o rasfatata si jumatate. Cum dadea cu nasul de Ana se pisicea si se alinta de parca ar fi crescut impreuna (se simteau atat de bine una cu alta incat nu m-am putut abtine de la a le face cel putin 100 de poze).
Doamnele de la restaurant au complotat impreuna cu cei trei baieti si mi-au facut o surpriza delicioasa. Nu mai spun ca mi-au mai si cantat "Multi ani traiasca!", impreuna cu cei 3 clienti care luau masa la momentul respectiv.
Si un eveniment notabil in viata oricarui copil: pe 30 iulie 2013 lui Octavian i-a cazut primul lui dinte!!!!
Concediul de odihna ar trebui sa fie (duh!?) odihnitor. Nu? Ei bine, nu. Eu nu am mai prins concediu de odihna odihnitor de cel putin 7 ani. Si nu ma astept sa prind unul in urmatorii 7.
Concediile noastre sunt frumoase, memorabile, pline, creatoare de amintiri de neuitat, dar niciodata odihnitoare :) .
Vara aceasta am luat drumul catre mare, dar cumva ocolit. Ne-am stabilit cartierul general la Grindul Lupilor, incercand sa impacam pe toata lumea (unii dintre noi nu se inteleg foarte bine cu soarele si unii dintre noi adora marea, nisipul, soarele, scoicile).
La Grindul Lupilor am gasit o camera imensa (atat de imensa incat am incaput toti 5, cu bagaje cu tot, fara sa ne calcam pe picioare), o piscina ok, un loc de joaca uimitor (cu casute de lemn si topogane si leagane si balansoare), o pereche de pisici adorabile, un iaz cu broscute (nu testoase, ci saltarete :) ) si personal foarte amabil si saritor.
Ana s-a declarat stapana pe o casuta din clipa in care a pus ochii pe ea: "CASUTA MEA!". A urcat si coborat scarile casutei cu pricina cu fata, cu spatele, asistata, singura, cu inghetata in mana si in multe alte moduri pe care nu mi le mai amintesc. Cum avea 2 minute de pauza de la ceva cum o zbughea in casuta respectiva si incepea sa-i inchida si deschida obloanele.
Camera era la parter, langa usa care dadea spre piscina si spre restaurant. Perfect - fara scari de urcat si coborat, fara pericolul de a uita unul dintre copii care e usa spre camera noastra.
O camera racoroasa ziua, placuta noaptea si curata - o data la doua zile s-au schimbat lenjeriile si prosoapele, s-a aspirat si s-a scos gunoiul din camera (cu trei copii in camera, gunoiul era un punct important pe lista). Pentru baieti ne-au aranjat doua paturi pliante incapatoare, iar patul matrimonial era suficient de generos cat sa incapem noi doi, impreuna cu Ana, fara sa ne stingherim.
 |
| tandreturi |
Locul de joaca din curte avea de toate si a iscat multe hohote de ras in fiecare seara (dupa ce ne tapetam bine cu Autan ca sa tinem tantarii la distanta).
 |
| * balansoarul a rezistat :) |
Doamnele de la restaurant au complotat impreuna cu cei trei baieti si mi-au facut o surpriza delicioasa. Nu mai spun ca mi-au mai si cantat "Multi ani traiasca!", impreuna cu cei 3 clienti care luau masa la momentul respectiv.
Si un eveniment notabil in viata oricarui copil: pe 30 iulie 2013 lui Octavian i-a cazut primul lui dinte!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu