In timpul saptamanii mergem la munca si ajungem acasa doar cat sa punem masa, sa desfacem firele zilei copiiilor, sa avem grija sa se spele si in spatele urechilor, sa ii indesam in pat si sa-i rugam sa ramana acolo pana dimineata, preferabil intr-un somn adanc si odihnitor.
Apoi spalam vasele, mai strangem una-alta de prin casa in drum spre dus, discutam cu consoarta ce mai avem putere sa discutam si ce mai trebuie hotarat si apoi picam intr-un somn binecuvantat (daca avem noroc).
Si vine weekendul in care ne punem sperante toata saptamana "lasa ca sambata sau duminica ... "
Dar weekendurile astea ale noastre au darul de a fi mai ocupate decat zilele saptamanii.
In primul weekend din luna vine Oti si timpul trece atat de repede ca nici nu stim unde s-a dus. Sunt atatea de povestit, de aratat, de facut, de impartasit incat clipesti de doua ori si e duminica seara - un final tragic. Oti plange ca mai are ceva de jucat. Alex plange ca nu e drept sa se opreasca din Clubul Secret chiar atunci. Ana plange si se exprima cel mai direct (si mai aproape de adevar): pur si simplu nu vrea sa se desparta de fratele ei.
In al doilea si al patrulea weekend din luna merge Alex la tatal lui, de obicei de vineri seara ca timpul sa aibe sens. Asta deja se face fara tantrumuri. Intre Ana si Alex sunt aproape 7 ani diferenta. Ana il admira pe Alex prin toti porii ei, dar il lasa sa plece fara lacrimi. Doar cu o imbratisare si o unda de tristete in privire.
Al treilea we din luna este impartit (nedrept) in doua: ziua de sambata si ziua de duminica. Sambata dimineata mergem sa-l luam pe Otisor in entuziasmul general. Din nou: multe de impartasit, multe de escaladat, multe experiente de trait. Pe la ora pranzului isi face simtita prezenta confuzia "Azi dorm la tine?" "Nu" "Iar nu am timp sa ma joc. Eu nu dorm la pranz azi!" Ca urmare nimeni nu doarme la pranz. Nici Ana careia i se inchid ochii de oboseala. Nici eu care as dormi cu drag macar o jumatate de ora - unde mai prind eu asa o minune? Nici tati care spera sa se cuibareasca langa puiul pe care il vede prea rar. Spre seara incep maraielile - parte din cauza oboselii, parte din cauza despartirii iminente. "Lasa ca data viitoare .... " promisiuni desarte, toti stim ca si data viitoare timpul va fi putin. Dar amagirea tine, pentru ca toti vrem sa tina. Duminica ce urmeaza e grea. Nici Anei, nici lui Alex, nici mie, nici lui Cristi nu ne prea convine nimic. Ne inghesuim unii in altii ca sa ne simtim apropierea.
Daca avem ghinion, exista si al cincilea weekend in luna si toata lumea e confuza: "Dar nu mergem sa-l luam pe Octavian?" "Dar de ce?" "De ce nu se poate?" sau pe limba de 2 ani "Megem a Oti-Oti-Otisor?" "Eu veaaaaau". Gaura in stomac si in suflet. Si uite asa intelegi cum platesc copiii greselile parintilor.
Dar alta era intrebarea mea: vor creste copiii nostrii antisociali pentru ca nu au activitati regulate in weekenduri cu alti copiii? In adancul sufletului nu cred, dar cateodata ma roade indoiala.
Apoi spalam vasele, mai strangem una-alta de prin casa in drum spre dus, discutam cu consoarta ce mai avem putere sa discutam si ce mai trebuie hotarat si apoi picam intr-un somn binecuvantat (daca avem noroc).
Si vine weekendul in care ne punem sperante toata saptamana "lasa ca sambata sau duminica ... "
Dar weekendurile astea ale noastre au darul de a fi mai ocupate decat zilele saptamanii.
In primul weekend din luna vine Oti si timpul trece atat de repede ca nici nu stim unde s-a dus. Sunt atatea de povestit, de aratat, de facut, de impartasit incat clipesti de doua ori si e duminica seara - un final tragic. Oti plange ca mai are ceva de jucat. Alex plange ca nu e drept sa se opreasca din Clubul Secret chiar atunci. Ana plange si se exprima cel mai direct (si mai aproape de adevar): pur si simplu nu vrea sa se desparta de fratele ei.
In al doilea si al patrulea weekend din luna merge Alex la tatal lui, de obicei de vineri seara ca timpul sa aibe sens. Asta deja se face fara tantrumuri. Intre Ana si Alex sunt aproape 7 ani diferenta. Ana il admira pe Alex prin toti porii ei, dar il lasa sa plece fara lacrimi. Doar cu o imbratisare si o unda de tristete in privire.
Al treilea we din luna este impartit (nedrept) in doua: ziua de sambata si ziua de duminica. Sambata dimineata mergem sa-l luam pe Otisor in entuziasmul general. Din nou: multe de impartasit, multe de escaladat, multe experiente de trait. Pe la ora pranzului isi face simtita prezenta confuzia "Azi dorm la tine?" "Nu" "Iar nu am timp sa ma joc. Eu nu dorm la pranz azi!" Ca urmare nimeni nu doarme la pranz. Nici Ana careia i se inchid ochii de oboseala. Nici eu care as dormi cu drag macar o jumatate de ora - unde mai prind eu asa o minune? Nici tati care spera sa se cuibareasca langa puiul pe care il vede prea rar. Spre seara incep maraielile - parte din cauza oboselii, parte din cauza despartirii iminente. "Lasa ca data viitoare .... " promisiuni desarte, toti stim ca si data viitoare timpul va fi putin. Dar amagirea tine, pentru ca toti vrem sa tina. Duminica ce urmeaza e grea. Nici Anei, nici lui Alex, nici mie, nici lui Cristi nu ne prea convine nimic. Ne inghesuim unii in altii ca sa ne simtim apropierea.
Dar alta era intrebarea mea: vor creste copiii nostrii antisociali pentru ca nu au activitati regulate in weekenduri cu alti copiii? In adancul sufletului nu cred, dar cateodata ma roade indoiala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu