Marele Gatsby - F. Scott Fitzgerald

    Am ajuns la cartea asta dupa ce am vazut trailerul pentru filmul ce s-a facut si urmeaza sa fie lansat. Cel cu Leonardo di Caprio.

   

     Am un principiu: intai cartea si apoi filmul. Filmul (oricat de frumos, de bine realizat sau de sclipitor) ne limiteaza imaginatia. Eu vreau sa vad intai versiunea mea si apoi versiunea (preferabil mai buna) a altcuiva. 

    In paranteza fie spus, trailerul mi-a amintit de alt film al lui Leonardo di Caprio: Aviatorul. 

sursa

    Revenind la roman, el poate fi privit din mai multe unghiuri: este o poveste de dragoste (intre Gatsby si Daisy, in principal, pentru ca restul sunt doar pentru contrast), este descrierea unei epoci ("epoca jazzului"), a unei realitati halucinante, este opozitia dintre vest si est.
    Personajele romanului sunt putine (desi petrecerile luxuriante ale domnului Gatsby sunt o nesfarsita perindare de oameni): Nick Carraway, Daisy Buchanan, Tom Buchanan, Jordan Baker, Jay Gatsby, Myrtle Wilson si sotul ei, George Wilson, sunt cei sapte protagonisti ai evenimentelor din Long Island, in vara anului 1922.
    Singurul personaj cu care am empatizat este Carraway. El este un personaj cu bun simt, destul de "cu picioarele pe pamant", veteran din primul razboi mondial, vecin cu Gatsby si var cu Daisy. Prin ochii lui ni se dezvaluie intreaga poveste. Mi-a placut pentru tonul usor sarcastic cu care povesteste. Vorbind despre mentorul lui Jay Gatsby, Carraway spune:

Situatia aceasta dura cinci ani, in care timp iahtul facu de trei ori inconjurul continentului. Ar mai fi putut dura la nesfarsit, daca intr-o noapte, la Boston, Ella Kaye n-ar fi urcat pe bordul iahtului si daca, o saptamana mai tarziu, dand dovada prin aceasta de lipsa de ospitalitate, Dan Cody n-ar fi incetat din viata.

Un tip optimist la inceputul romanului, Carraway descopera pe parcurs ca nu in Long Island ii este locul:

Si acum abia, la sfarsit, inteleg ca tot ce-am spus pana aici este o poveste despre aceste tinuturi din vest – Tom si Gatsby, Daisy si Jordan, eu insumi suntem cu totii oameni ai vestului si probabil ca toti avem o deficienta comuna care, fara sa ne dam seama, ne-a impiedicat sa ne adaptam la viata din tinuturile de rasarit.

    Jay Gatsby este un excentric romantic, care incearca sa intoarca timpul, sa stearga ultimii 5 ani si rescrie trecutul.

[..] Gatsby avea o extraordinara vocatie pentru speranta, era stapanit de o febra romantica asa cum n-am mai intalnit si e probabil ca nu voi mai intalni vreodata la altcineva.

    Tom Buchanan este imaginea sotului bogat, condus de instincte, care gaseste firesc sa aibe o amanta, dar este ingrozit de faptul ca sotia lui ar putea face acelasi lucru: 

Nu exista confuzie mai mare decat aceea creata intr-o minte simpla si, pe cand ne indreptam spre oras, Tom era literalmente biciuit de valuri arzatoare de panica. Atat sotia cat si amanta, care pana acum un ceas erau sigure si invulnerabile, ii scapau precipitat de sub control.

Daisy, desi centrul romanului, pare a avea de partea ei doar vocea:

Vocea ei care-ti dadea fiori era ca o bautura ametitoare, reconfortanta, prin ploaie. O clipa ii urmarii doar cu urechea modulatiile urcand si coborand, inainte ca vorbele sa-si capete intelesul.

Cel mai bine o descrie chiar Gatsby:

— Vocea ei e doldora de bani, spuse Gatsby deodata.
Asta era. Nu intelesesem pana atunci. Era o voce incarcata de bani – acesta era farmecul inepuizabil care vibra, urca si se stingea, clinchetul glasului, sunetul muzical al vocii ei... Undeva, sus, intr-un palat de marmura alba, fiica regelui, fecioara de aur...

    Un alt amanunt demn de mentionat, pentru contributia la atmosfera suprarealista a romanului, sunt "ochii doctorului T.J. Ecklebur". Albastrii si gigantici, reclama montata de un "oculist" pierdut in "orbirea eterna", ochii doctorului T.J.Ecklebur par sa supravegheze toate framantarile superficiale ale oamenilor si sunt substituiti lui Dumnezeu, pe finalul cartii, in mintea slaba a lui George Wilson.

    Descrierea finala a "epocii jazzului" ii revine lui Carraway (pentru mine acest fragment este ca un rezumat al intregii carti): 

Cartierul acesta a ramas pentru mine ca o scena nocturna dintr-o panza de El Greco: un manunchi de vreo suta de case, conventionale si in acelasi timp grotesti, chircite sub un cer posomorat, apasator, pe care se inalta o luna mata. In prim plan, pe trotuar, patru barbati, solemni, in haine de seara, inainteaza purtand o targa pe care zace o femeie beata intr-o rochie lunga, alba, de seara. Bratul i se leagana atarnand intr-o parte a targii scanteind de bijuterii inghetate. Si cei patru barbati intra gravi intr-o casa, alta decat cea pe care o cauta. Nimeni nu stie cine este femeia si nimanui nu-i pasa.



Si, pe final, un infografic

sursa