Fahrenheit 451 - Ray Bradbury

    Pentru o mama care se lupta sa limiteze alienarea pe care o induc toate "programele" disponibile in ziua de azi (TV, calc, internet, psp, Wii, smartphone, tableta, etc) cartea asta a fost un fel de "Stiam eu!".
    Romanul a fost scris in 1953 insa are momente de vizionarism (ca si cealalta distopie pe care am citit-o, 1984 a lui Orwell)
- are biometrie

Vari mana in deschizatura usii de la locuinta lui si astepta ca senzorii sa-i recunoasca atingerea. Usa  se deschise.

- casti in urechi non-stop  (iPod, mp3player!?)

Dupa ani întregi de exerciţiu cu castile in urechi, Mildred era experta in a citi miscarea buzelor.
[..]
Tarziu in toiul noptii arunca o privire inspre Mildred. Era treaza. In aer plutea un firicel de muzica, ea avea din nou castile in urechi si asculta voci indepartate din locuri indepartate, cu ochii larg deschisi pironiti in abisul de intuneric de deasupra capului.

- televizoare care acopera pereti intregi 

― E foarte amuzant. Va fi si mai amuzant cand ne vom permite sa instalam si cel de-al patrulea ecran. Cat crezi ca va dura pana vom strange bani ca sa daramam peretele si sa punem in loc un al patrulea ecran TV?

- razboaie (relativ) scurte despre care nimeni nu stie din ce au pornit

Montag iesi din metrou[..] si, in timp ce mergea, asculta cu o ureche casca radioului... "Am mobilizat un milion de oameni. Daca va fi razboi, vom obtine o victorie rapida..." Vorbele fura acoperite repede de muzica si vocea disparu.

- o campanie electorala in care castiga cine arata si suna mai bine

― [..] La ultimele alegeri am votat la fel ca toata lumea, pentru presedintele Noble. Cred ca e unul dintre cei mai atragatori barbati care ne-au fost presedinti.
― Dar l-ati vazut pe contracandidat!
― Nu era cine stie ce de capul lui, nu-i asa? Maruntel si urat. In plus, nu se barbierea la sange si nici nu-si pieptana parul cum trebuie.
― Ce le-a venit "fostilor politicieni" sa-l sustina? Nu te apuci sa sprijini un pitic ca el in cursa cu un barbat inalt. Pe deasupra, balmajea vorbele. Nu intelegeam nici jumatate din ce spune. Iar ceea ce auzeam, nu intelegeam!

Ma intreb: Bradbury a fost vizionar sau romanul a servit ca inspiratie pentru lumea moderna?

    Guy Montag este un pompier. Un alt fel de pompier, unul care arde carti si, ocazional, case si oameni. Nu-si pune intrebari, sau cel putin nu-si punea pana in seara in care s-a intalnit cu Clarisse McClellan.
    Clarisse este o adolescenta "altfel". Ei ii plac plimbarile, discutiile, ii place sa stie "de ce". Pune intrebari incomode: De ce razi? Esti fericit? Ai mirosit vreodata frunzele uscate?
    Mildred este sotia lui Montag - o tanara dependenta de somnifere, de casca electronica, de "familia" din televizor, experta in a evita orice lucru care o forteaza sa gandeasca. Pentru a-si salva universul ei imaginar si comod il denunta pe Guy, de altfel acesta este si punctul culminant al romanului.
    Capitanul Beatty, superiorul lui Montag, este un om trecut prin carti si intors impotriva lor. Prin gura lui ne este prezentat pericolul confortului si al conformismului:

― Oamenilor de culoare nu le place Micul negru Sambo. Arde-o. Albii nu inghit Coliba unchiului Tom. Arde-o. Cineva a scris o carte despre tutun si cancerul la plamani? Arde cartea. Seninatate, Montag. Tihna, Montag. Scoate nelinistea din casa. Sau, si mai bine, arunc-o la crematoriu. Inmormantarile sunt triste si pagane? Elimina-le si pe acestea. [..] Uita-i. Arde tot, arde orice. Focul e stralucitor si curat.

    Faber este un fost profesor cu foarte mult timp liber. Faber este opusul capitanului Beatty, cealalta voce care ii rasuna lui Montag in urechi, cel care ia apararea cartilor.

― Timp liber, da. Dar timpul de a gandi? Daca nu gonesti cu o suta cincizeci de kilometri pe ora, fara a te putea gandi la altceva decat la primejdie, atunci joci vreun joc sau stai intr-o incapere unde nu poti discuta cu televizorul din cei patru pereti. De ce? Televizorul e "real". E langa tine, are dimensiuni. Iti spune la ce sa te gandesti si urla pana bagi la cap. Trebuie sa fie corect. Pare atat de adevarat. Te aduce atat de repede la propriile lui concluzii, incat mintea ta nu are timp sa protesteze: "Ce prostie!"
[..]
― Sotia mea spune ca, de fapt , cartile nu sunt "reale".
― Har Domnului ca nu sunt. Le poti inchide, spunand: "Ia stai asa!" In relatia cu cartea poti fi un fel de Dumnezeu. Dar cine a reusit vreodata sa se smulga din gheara care te insfaca atunci cand cazi in mrejele peretelui-ecran? Te modeleaza asa cum vrea! Este un mediu la fel de real ca lumea inconjurătoare. Devine si este adevar. Cartile pot fi invinse prin argumente rationale. Dar cu toata stiinta si scepticismul meu, niciodata nu am fost in stare sa discut cu o orchestra simfonica de o suta de instrumentisti, color si in trei dimensiuni, nici sa ma integrez in aceste incredibile sufragerii TV.