La rasarit de Eden - John Steinbeck

    O poveste nu conţine în ea însăşi nici o sursă de cîştig sau de pierdere. În timp ce o minciună este un mijloc de profit sau de scăpare. Potrivit acestei definiţii, un scriitor de poveşti e un mincinos ― dacă obţine succese financiare.

    Pentru cine nu a citit cartea Genezei trimiterea din titlu poate scapa, poate trece ca fiind o descriere a spatiului ideal care era Valea Salinas pentru copilul familiei Steinbeck. Dar, pentru cunoscatori romanul este povestea lui Cain: "Cain a iesit din fata Domnului si a locuit in tara Nod, la rasarit de Eden.".

     "La rasarit de Eden" este povestea lui Cal Trask. Este o poveste despre alegeri, despre maturizare si despre etapele vietii. Este povestea ciocnirii sau a intalnirii dintre bine si rau.    

    Toate personajele, chiar si cele secundare, sunt foarte reale. Ma pot imagina  intrand in atelierul lui Dessie, stand de vorba cu doctorul Tilson din King City sau rosind sub privirea aspra a Lizei. Cu toate astea, personajul meu preferat este Samuel. Nu am aflat, desi mi-ar fi placut, care era secretul lui Samuel. De ce s-a mutat in Valea Salinas? De ce s-a casatorit cu Liza? Care era demonul de care fugea? Insa felul in care isi creste copiii, felul in care vorbeste despre sotia lui, felul in care vorbeste cu Adam sau cu Lee descopera un om cald si intelept, care nu se pripeste in judecati si nici nu are prejudecati. Ceea ce pentru vremurile lui (si nu-s chiar asa de sigura ca nu si pentru ale noastre) era un defect major.

    In contrast cu el, Liza, sotia lui, este de neclintit. Pare ca nimic nu o impresioneaza, nimic nu o opreste si nimic nu o doboara.

Te poţi lăuda cu orice lucru, dacă e singurul pe care-l ai. Ba, poate cu cît ai mai puţin, cu atît ţi se cere să te lauzi mai mult.
[...]
Băieţilor nu le place ca tatăl lor să se deosebească de ceilalţi oameni.
[..]
Probabil că Liza accepta lumea la fel cum accepta Biblia, cu toate paradoxurile şi contradicţiile ei. Nu-i plăcea moartea, dar ştia că aceasta există, iar cînd venea, nu o surprindea. Samuel se gîndea, se amuza şi filozofa cu privire la moarte, dar nu credea cu adevărat în ea. Moartea nu era un membru al universului său. El şi toţi cei ce-l înconjurau erau nemuritori. Cînd a apărut moartea adevărată, a fost o ofensă, o negare a nemuririi pe car e o simţea adînc şi această singură fisură în zidul lui a făcut să se prăbuşească întregul edificiu. Bănuiesc că a crezut întotdeauna că poate să polemizeze cu moartea. Era un duşman personal, unu pe care-l putea înfrînge.
[..]
― Sînteţi un om curajos, spuse Lee.
― Nu, sînt bătrîn. Şi dacă voi avea ceva pe conştiinţă, nu va fi pentru mult timp.

    George, fiul lui Samuel, este si el un personaj foarte real. Crescut in umbra "ciudateniei" tatalui lui el devine conservator si hotarat sa faca bani.

Considera că ideile sînt revoluţionare şi se ferea de ele cu neîncredere şi dezgust.

 
   Cathy (sau Kate cum isi spune mai tarziu) este menita sa fie personajul negativ din poveste. Este inteligenta, frumoasa, inselatoare si cruda. De mica se stie deosebita de ceilalti copii si foloseste aceasta deosebire in avantajul propriu pe tot parcursul vietii.

Majorităţii copiilor le e groază de asemenea deosebiri. Ei vor să arate, să vorbească, să se îmbrace şi să acţioneze la fel ca toţi ceilalţi. Chiar dacă stilul îmbrăcămintei este absurd, pentru un copil este dureros şi trist să nu poarte o asemenea absurditate. Dacă s-ar accepta coliere din cotlete de porc, copilul care n-ar purta cotlete de porc ar fi trist. Această sclavie faţă de grup se extinde firesc asupra oricărui joc, a oricărei acţiuni, sociale sau de alt gen. Copiii folosesc această uniformitate protectoare pentru siguranţa lor.
Cathy n-avea nimic din toate astea. Nu era niciodată la fel cu ceilalţi în îmbrăcăminte sau în comportare. Purta ce-i plăcea. Rezultatul era că adesea alţi copii o imitau.
[..]
Mai avea încă două metode ― fie să împăneze minciunile cu adevăr, fie să spună un adevăr ca şi cum ar fi spus o minciună. Dacă cineva este acuzat că a spus o minciună, şi se dovedeşte că a fost de fapt un adevăr, acest lucru reprezintă un precedent care va dăinui mult timp şi care va acoperi multe alte neadevăruri.

    Lee, bucatarul chinez bun la toate, este genial si, cum ii sta bine unui personaj de origine asiatica, aproape ca nu scoate un cuvant fara ca acesta sa fie memorabil.  Lee este legatura cu Biblia - cel care despica cele sisprezece versete si le tot invarte in minte si in cuvinte pana intelege in ele maretia alegerii

―[..] Am observat că nu există nemulţumire mai mare decît a bogătaşilor. Hrăneşte un om, îmbracă-l, instalează-l într-o casă bună şi va muri de disperare.
[..]
― Mie mi se pare că e una din cele mai mari greşeli să crezi că timpul ar da omului ceva mai mult decît bătrîneţe şi tristeţe, spuse Lee.
― Şi amintiri.
― Da, amintiri. Fără ele, timpul ar fi dezarmat împotriva noastră.
[...]
Dar "tu poţi". Asta îl f ace pe om măreţ, îi dă ceva asemănător zeilor, pentru că în slăbiciunea şi murdăria lui, în uciderea fratelui lui, el are totuşi posibilitatea alegerii. Îşi poate alege drumul, poate lupta şi cîştiga.
― [...]Este uşor ca din lenevie, din slăbiciune, să te arunci în braţele lui Dumnezeu spunînd: "N-am avut încotro; drumul era dinainte stabilit". Dar gîndeşte-te la măreţia alegerii. Îl face pe om, om. Pisica n-are nici o posibilitate de alegere, albina trebuie să facă miere. Nu este nimic divin în asta.

    Adam este firul auriu ce leaga personajele impreuna. Fiul lui Cyrus Trask din prima casatorie, lipsit de dragostea materna, terorizat de fratele vitreg, trimis cu forta in armata de tatal sau, este un om bland care pare urmarit de Rau (mai intai in persoana fratelui sau, apoi in persoane sotiei sale). Abia spre sfarsitul vietii capata claritatea de care are nevoie pentru a fi considerat intelept, dar in continuare traieste intr-o lume idealizata, fara a putea accepta ca cei pe care ii iubeste sunt altfel decat si-i imagineaza el.

― [..] Ştii, există o răspundere ca să poţi fi cineva... E mai mult decît să ocupi un spaţiu, unde ar trebui să fie aer. Cum eşti tu?

 
    Cartea descrie si viata sociala a vremii: raspandirea protestantismului, razboiul, casele de toleranta, abolirea sclaviei, falimentele, primele automobile.

Fiecare oraş îşi are "madamele" lui celebre, femei etern glorificate de-a lungul anilor. Pentru bărbaţi "madamă" era ceva foarte atrăgător. Ea îmbină inteligenţa unui om de afaceri, vigoarea unui sportiv de performanţă, căldura unui prieten, umorul unui tragedian, în jurul ei se înfiripă legende şi, destul de curios, nu legende voluptoase. Poveştile ţinute minte şi repetate despre o madamă, se referă la orice domeniu afară de pat. Amintindu-şi de ea, vechii clienţi o descriu ca filantroapă, ca autoritate medicală, paznic al ordinii şi poetă a emoţiilor trupeşti, fără a fi implicată în ele.

    Din cand in cand autorul ia pur si simplu cuvantul pentru a impartasii propriile pareri, fara a se mai folosi de personajele romanului.

Dacă stai şi te gîndeşti, scurgerea timpului este o problemă stranie şi contradictorie. Ar fi firesc să presupui că o perioadă de rutină sau un răstimp lipsit de evenimente trebuie să pară nesfîrşit. Aşa ar trebui să fie, dar nu este aşa. Tocmai perioadele plicticoase, fără evenimente, nu au nici un fel de durată. O perioadă bogată în evenimente, marcată de tragedii, brăzdată de bucurii, o asemenea perioadă pare lungă în amintire. Şi dacă ne gîndim bine, e şi firesc să fie aşa. Lipsa de evenimente nu are jaloane care să marcheze durata. De la nimic la nimic nu se poate vorbi de vreo scurgere a timpului.
[...]
În nesiguranţa în care trăim, sînt convins că, în adîncul inimii lor, oamenii vor să fie buni şi să fie iubiţi. Într-adevăr, majoritatea viciilor lor sînt încercări de a obţine mai repede dragostea.
[...]
Cea mai teribilă groază pe care o poate simţi un copil este să nu fie iubit, şi se teme ca de dracu să nu fie izgonit.

    Cel mai mult mi-a placut rezumatul Abrei despre maturitate:

― Cînd eşti copil, eşti în centrul tuturor lucrurilor. Totul se întîmplă pentru tine. Ceilalţi oameni? Sînt doar nişte fantome puse la dispoziţia ta ca să le vorbeşti. Dar cînd creşti, îţi iei locul şi îţi capeţi măsura şi forma ta proprie. Anumite lucruri pornesc de la tine spre ceilalţi şi îţi vin ţie din partea altora. E mai rău, dar e şi mult mai bine aşa.