duminică, februarie 17, 2013

Iubirea parintilor fata de copii

    Articolul din care m-am inspirat, 5 moduri in care sa le aratati copiilor ca ii iubiti, a fost publicat in vara care a trecut: iunie 2012. Mi-am facut de atunci o notita sa reiau si eu subiectul pentru ca mi-au placut ideile si pentru ca, in cultura romana, luam ca fiind subintelese niste lucruri care ar trebui exprimate.
    Astazi in atentia reflectoarelor (tam-taram): iubirea parintilor catre copii.
    Cred ca toti am auzit in copilarie "copilul trebuie pupat doar in somn" sau "bataia e rupta din Rai".
    O sa incep cu sfarsitul: DA, bataia e rupta din Rai pentru ca locul ei nu e acolo. Tot asa cum pacatul este rupt si alungat din Rai pentru ca nu are ce cauta acolo. Fara alte discutii si nuante.
    Acum ca am scapat de elefantul din camera sa vorbim despre cum ii facem pe copii sa constientizeze ca sunt iubiti.
    Fiecare persoana are propriul limbaj de dragoste pe care il intelege. Pentru unii dintre noi cheia este sa ni se spuna cuvinte incurajatoare, blande, iubitoare. Pentru altii sunt micile atentii, darurile, acele gesturi care ne spun, cu sau fara cuvinte, ca cineva se gandeste la noi: felul de mancare preferat, un tricou in culoarea preferata, o bomboana din cele care ne plac. Apoi, sunt cei care pretuiesc timpul petrecut impreuna. Si cei care sunt recunoscatori pentru servicii: un nasture cusut la bluza preferata, o mica reparatie la ursuletul de plus, paharul de apa adus la culcare. Si sa nu-i uitam pe cei care tanjesc dupa o imbratisare, dupa contact fizic, dupa o harjoneala sau o lupta umar-la-umar.
    Din experienta mea, toti copiii apreciaza toate modalitatile de exprimare a iubirii. Sunt ca un vas fara fund in care poti sa torni si cuvinte, si timp, si atentie, si mici cadouri, si contact fizic fara sa-ti fie frica de refuz. Cel putin la varste mici. Pe masura ce cresc si devin independenti se specializeaza, isi aleg limbajul propriu si lucrurile devin mai simple (si/sau mai complicate).
   Asa ca incepem cu inceputul, si anume, le spunem. Pentru unii dintre noi asta nu e chiar la indemana, dar daca incercati sa stiti ca veti fi rasplatiti pe masura.
   Apoi, le facem mici surprize: le scriem/desenam un biletel, le punem un dulce (un dulce aprobat de noi, dar un dulce placut de copil) in ghiozdanelul de gradinita/scoala.
   Le oferim timp pentru ei. Timp in care facem ce vor ei. Timp in care ne concentram pe ce vor ei si nu ne gandim la ce-gatim-la-cina-ce-haine-mai-punem-la-spalat-trebuie-sa-platesc-rata-unde-am-pus-esarfa-a-uite-ce-praf-s-a-adunat-aici-jos. Macar 10 minute pe zi daca nu ne putem abtine mai mult de la iuresul gandurilor de om-mare. Face minuni.
   Facem ceva special pentru ei. Ca mame facem zilnic cam 100 de lucruri pentru copiii nostrii, doar ca de cele mai multe ori le folosim ca reprosuri si nu ca si dovezi de dragoste. Cand spalati, calcati, coaseti, gatiti faceti toate astea cu dragostea in gand. Nu spuneti "ti-am facut!" "ti-am dat!" "am stat in picioare!", "m-am spetit". Spuneti "pentru ca te iubesc am facut lucrurile astea" (si apoi uitati ca le-ati facut, nu le pastrati ca material de santaj).
    Ii imbratisam. Cat de des. Cand sunt veseli sau cand plang. Luati-i in brate! Nu vor fi creste sa fie "niste rasfatati". Vor creste sa fie echilibrati. Desigur e greu sa mergi cu un copil de 15 kg in brate, asa ca asezati-va pe canapea, pe scaun, pe jos si luati copilul in brate. Cand Ana ridica mainile sa fie luata in brate n-o face pentru ca ii este lene sa mearga pe jos, o face pentru ca are nevoie sa fie imbratisata. Dupa ce ne tinem in brate, accepta sa mearga mai departe, de manuta, ca pana atunci. Exclud, aici, cazurile in care ii este rau sau este bolnava.

Parerea mea.


   
   

4 comentarii:

  1. Maria, iarta-ma ca scriu aici, da-mi, te rog, adresa postala pe ladacuminuni@gmail.com pentru a-ti trimite fluturasul. Merci!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Maria,

    Te rog, da-mi mailul tau !

    Monica
    Monicelli Bijoux

    RăspundețiȘtergere
  3. pe hello@monicellibijoux.com

    RăspundețiȘtergere
  4. :)
    @Monica iti multumesc pentru vizita.
    Ti-am trimis emailul cu mare drag.

    RăspundețiȘtergere