Ideile ce le voi insirui aici nu imi apartin in totalitate, au fost inspirate de Peaceful parenting - step 1. Pana acum le-am simtit in concordanta cu ceea ce simt eu, cu ceea ce am nevoie, cu ceea ce are nevoie familia mea.
Ca sotie (sot) jumatatea nostra se increde in noi cu toata fiinta lui (ei) si noi ii promitem ca il (o) vom iubi cu toata puterea noastra asa cum este el (ea), asa cum ne iubim pe noi insine. E o promisiune frumoasa si inaltatoare. Dar vine cu o preconditie: sa ne iubim pe noi insine.
Inca din copilarie suntem invatati despre egoism (atunci cand nu vrem sa ne impartim jucariile cu ceilalti copii), despre cat de daunator este sa ai o parere prea buna despre tine, despre "lauda de sine nu miroase a bine". Rare sunt cazurile cand suntem invatati ca felul in care ii privim pe ceilalti este o reflexie a felului in care ne privim pe noi insine. Ca sa vedem o lume frumoasa in afara noastra trebuie sa vedem frumosul din noi si ca sa vedem frumosul din noi trebuie sa ne iertam erorile, sa vedem padurea, nu copacii, sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum suntem.
Ca parinti, ne sunt incredintate vietile copiilor nostri. Trebuie sa le aparam si sa le hranim asa incat sa creasca frumos si isi implineasca potentialul. Si cum putem face asta altfel decat iubindu-i asa cum sunt, si atunci cand sunt dulci-incantatori si atunci cand sunt tirani-neintelegatori.
Primul pas pentru a-i iubi si ajuta pe ceilalti este sa ne iubim pe noi insine asa imperfecti. Eu sunt imperfecta, sotul meu este imperfect, copiii nostri sunt imperfecti. Si asta e bine. Imperfectiunea ne da voie sa gresim, sa ne iertam si sa invatam din greselile noastre, ne da voie sa evoluam, sa crestem.
Ca sotie (sot) jumatatea nostra se increde in noi cu toata fiinta lui (ei) si noi ii promitem ca il (o) vom iubi cu toata puterea noastra asa cum este el (ea), asa cum ne iubim pe noi insine. E o promisiune frumoasa si inaltatoare. Dar vine cu o preconditie: sa ne iubim pe noi insine.
Inca din copilarie suntem invatati despre egoism (atunci cand nu vrem sa ne impartim jucariile cu ceilalti copii), despre cat de daunator este sa ai o parere prea buna despre tine, despre "lauda de sine nu miroase a bine". Rare sunt cazurile cand suntem invatati ca felul in care ii privim pe ceilalti este o reflexie a felului in care ne privim pe noi insine. Ca sa vedem o lume frumoasa in afara noastra trebuie sa vedem frumosul din noi si ca sa vedem frumosul din noi trebuie sa ne iertam erorile, sa vedem padurea, nu copacii, sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum suntem.
Ca parinti, ne sunt incredintate vietile copiilor nostri. Trebuie sa le aparam si sa le hranim asa incat sa creasca frumos si isi implineasca potentialul. Si cum putem face asta altfel decat iubindu-i asa cum sunt, si atunci cand sunt dulci-incantatori si atunci cand sunt tirani-neintelegatori.
Primul pas pentru a-i iubi si ajuta pe ceilalti este sa ne iubim pe noi insine asa imperfecti. Eu sunt imperfecta, sotul meu este imperfect, copiii nostri sunt imperfecti. Si asta e bine. Imperfectiunea ne da voie sa gresim, sa ne iertam si sa invatam din greselile noastre, ne da voie sa evoluam, sa crestem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu