Inca de pe la 5 ani ii tot explic lui Alex ca ar trebui sa nu mai fie asa de incruntat, asa de suparat pe toata lumea in general si pe nimeni in particular.
Cam in urma cu 1-2 ani am realizat ca atitudinea mea fata de posomoreala lui este total gresita, ca nu-i foloseste la nimic sa ii spun "nu mai fi suparat" si, ca o regula generala, ori de cate ori ii spuneam "nu fa aia" intr-un fel sau altul ajungea sa faca aia. Foarte logic - daca stai sa cugeti.
Asa ca am inceput sa-i spun "zambeste!", "bucura-te", "a fost frumos la ...., cred ca esti foarte bucuros ca ai fost acolo" - nu cu foarte mare succes, dar oricum cu oarece imbunatatiri.
Nemultumirea lui este cu atat mai evidenta cu cat Ana este toata un zambet, de dimineata pana seara.
Ieri (de fapt aseara) am avut insa o revelatie: eu nu zambesc. Rad la glume, zambesc cuiva drag, mi se lumineaza chipul cand citesc/aud ceva interesant, zambesc din tot sufletul cand imi privesc familia. Dar starea mea naturala este serioasa, aproape trista - perfect oglindita pe chipul copilului.
Asa ca ne vom apuca sa invatam impreuna sa fim bucurosi, multumiti si veseli.
Cum?
Pentru inceput, inainte de culcare va trebui sa gasim fiecare cate ceva pentru care suntem bucurosi.
------------
imi place tare mult cuvantul asta: borderline
Cam in urma cu 1-2 ani am realizat ca atitudinea mea fata de posomoreala lui este total gresita, ca nu-i foloseste la nimic sa ii spun "nu mai fi suparat" si, ca o regula generala, ori de cate ori ii spuneam "nu fa aia" intr-un fel sau altul ajungea sa faca aia. Foarte logic - daca stai sa cugeti.
Asa ca am inceput sa-i spun "zambeste!", "bucura-te", "a fost frumos la ...., cred ca esti foarte bucuros ca ai fost acolo" - nu cu foarte mare succes, dar oricum cu oarece imbunatatiri.
Nemultumirea lui este cu atat mai evidenta cu cat Ana este toata un zambet, de dimineata pana seara.
Ieri (de fapt aseara) am avut insa o revelatie: eu nu zambesc. Rad la glume, zambesc cuiva drag, mi se lumineaza chipul cand citesc/aud ceva interesant, zambesc din tot sufletul cand imi privesc familia. Dar starea mea naturala este serioasa, aproape trista - perfect oglindita pe chipul copilului.
Asa ca ne vom apuca sa invatam impreuna sa fim bucurosi, multumiti si veseli.
Cum?
Pentru inceput, inainte de culcare va trebui sa gasim fiecare cate ceva pentru care suntem bucurosi.
------------
imi place tare mult cuvantul asta: borderline
Ce plan bun :) spor la zambareala!
RăspundețiȘtergere