luni, august 27, 2012

Sfanta Marie Mare

    Am petrecut una dintre cele mai frumoase zile de Sf Marie impreuna cu sotul si cei doi copii ai nostrii.
    Am ales sa ramanem acasa chiar pe 15 august, desi am fi putut sa mergem la munca si sa ne luam liber in alta zi.

    In mod surprinzator, atat Ana cat si Alex au fost foarte-foarte cuminti si foarte veseli in ciuda (sau poate tocmai din cauza) absentei desenelor animate din programul lor. De obicei, cand ajungem la sfarsitul saptamanii si reusim sa petrecem ceva mai mult timp cu ei, ei folosesc timpul ca sa isi descarce sacul de nemultumiri adunate. In miercurea cu pricina n-au avut nici o nemultumire: n-a fost prea cald, nici prea frig, micul dejun a fost delicios, sucul a fost fix de care trebuia, am stat de dimineata in parc exact cat au avut nevoie, am dormit la pranz numai cat a fost necesar, cofetaria n-a fost prea departe, parcul nu a fost plictisitor si am ajuns acasa la timp pentru serialul preferat de desene animate. La finalul zilei eram toti (inca) cu zambetul pe buze.

    Nu stiam ca mai exista cofetarii in care poti sa te asezi la masa si sa mananci o prajitura impreuna cu cineva drag. Cristi a gasit una care a fost pe placul nostru si prajiturile au fost delicioase, din categoria "mini" ca sa putem incerca mai multe: mini-tarte, mini-eclere, mini-trois-nu-stiu-ce, mini-prajitura-cu-mere, mini-placinta-cu-gutui, mini-cheese-cake.  

    Am fost crescuta cu ideea ca de Sf Marie Mare, pe 15 august, nu se ureaza "La multi ani" purtatorilor acestui nume, pentru ca se serbeaza Adormirea Maicii Domnului si este de fapt un parastas. "La multi ani" mi se spunea intotdeauna pe 8 septembrie, cand se sarbatoreste Nasterea Maicii Domnului. Dar cred ca sunt printre ultimii care mai tine cont de acest fapt, asa ca am fost urata si felicitata din toate directiile cat a fost ziua de lunga. In anii anteriori eram mai putin toleranta si mentionam fiecarui "urator" ca ii multumesc pentru atentia acordata DAR il astept sa revina cu urarea in septembrie cand e mai potrivit. Anul acesta m-am gandit ca e cazul sa nu mai stric bunele intentii ale oamenilor si am multumit doar, lucru care a scurtat semnificativ discutiile (telefonice sau personale) si a mentinut sentimentul de sarbatoare.
    
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu