Nu mă cunoşteam deloc, nu aveam pentru mine nici o realitate, eram parcă într-o stare de continuă modelare, aproape fluid, maleabil. Mă cunoşteau ceilalţi, fiecare în felul lui, în funcţie de realitatea pe care mi-o dăduseră, adică fiecare vedea în mine un Moscarda care nu eram eu, nefiind eu nimeni nici pentru mine; atâţia Moscarda câţi erau ei, şi toţi mai reali decât mine care, repet, nu aveam pentru mine nici o realitate.
M-a intrebat Alex ce citesc si pentru o secunda n-am stiut cum sa-i raspund. Am zis doar:
- Unul, nici unul si o suta de mii.
- Cum adica?
- Pai tu esti unul, da?
- Da.
- Si pentru mine esti baietelul meu, pentru Ana esti fratiorul cel mai mare, pentru bunica esti nepotelul ei, pentru doamna invatatoare esti "Petru, care deranjeaza ora", pentru Victor esti prietenul lui, pentru fiecare persoana esti cineva-altcineva.
- (zambind) Da.
- Dar pentru tine? Cine esti pentru tine? Nici unul din cei pe care i-am spus, nu? Fiecare te vede in felul lui care e diferit de cum te vezi tu pe tine. Si uite asa tu care esti unul, esti o suta de mii pentru o suta de mii de oameni si nici unul din cei o suta de mii de tine nu esti tu, cel care stii tu ca esti.
- (razand) Vezi ca, daca imi explici, inteleg?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu